luni, 22 septembrie 2008

Metallica - The Day That Never Comes

Welcome back Metallica-Death Magnetic

Eram încă în Cipru la un net cafe cand am citit că Metallica şi-a lansat oficial noul album. Am şi ascultat încă acolo, de pe site-ul lor, căteva dintre piese şi pot să spun că am rămas gură cască.

Abia am aşteptat să ajung acasă să-mi descarc albumul şi acesta a şi fost primul lucru pe care l-am făcut cănd am deschis calculatorul.

Ce să spun? E bestial... Nu seamană deloc cu rahatul de St. Anger, are ceva din albumele vechi, din melancolia de pe Load, deci într-un cuvânt e un album bun fraţilor.

Metallica şi-a revenit.

După dezastrul ce l-au făcut cu St Anger shit în sfârşit au ieşit din letargie şi au compus nişte piese care chiar spun ceva.

Primul lucru pe care l-am observat e că au scris un Unforgiven III. Sincer mi-a fost cam groază să nu eşueze, să nu fie la fel ca trilogiile la filme care deobicei după primul film o cam iau la vale adică le cam scade valoarea artistică.

Până acum cu Metallica a fost invers, mie personal Unforgiven II îmi place mai mult decât Unforgiven iar acum pot să spun că sunt încântată de III.

Un alt lucru care e bătător la ochi e că pe album există o piesă instrumentală, pe care fanii au trebuit s-o aştepte 22 de ani. Până acum au avut două piese de acest gen: The call of Ktulu(1984) şi Orion(1986). 

Piesă Suicide and Redemption, ca şi celelalte instrumentale intră în categoria pieselor care trebuie ascultate pe întuneric cu ochii închişi şi astfel simţi cum ţi se face piela găinii. E un sentiment deosebit.

The Day that Never Comes are o uşoară tentă de One prin tema pe care o abordează-războiul. Videoclipul e mai mult un scurt-metraj care are în centru din nou un soldat şi căteva teme fundamentale: prietenia, datoria, dreptul de a alege... E o piesă foarte bună după părerea mea, dacă nu chiar cea mai bună de pe album.

Ceea ce se observă deasemenea la prima ascultare e că albumul are piese cu introduceri lungi şi multe solo-uri care de pe St. Anger lipseau cu desăvârşire.

În piese se regăsesc versuri cu mesaje puternice, care nu doar vor să transmită o duritate de suprafaţă ci chiar spun ceva.

Mie îmi place albumul acesta, nu spun că e ceea ce a fost Metallica înainte, pentru ca nu e. Ei nu vor mai fi aceeaşi niciodată şi nici nu vor face acelaşi gen de thrash pe care l-au făcut înainte.

Un And justice for all nu va fi egalat niciodată dar măcar pot încerca să facă ceva bun. Şi eu cred că le-a reuşit.

Tuturor celor care au ascultat Metallica vreodată dar i-au părăsit in 2003 cu St. Anger le spun doar să le dea o şansă şi să asculte Death Magnetic, poate vor fi surprinşi... pozitiv. 

Încheiere

Chiar printre primele aricole ale mele de pe blog am scris despre prietena mea cea mai bună şi la sfârşitul articolului am scris TO BE CONTINUED...

Acum din păcate la sfârşit nu voi mai putea să scriu aceleaşi cuvinte.

Înainte să plec am deschis un subiect cu Lau şi am plecat lăsîndu-l în aer. Nu sunt însă genul de om care lasă lucrurile neîncheiate aşa că am să scriu tot ceea ce a rămas nespus.

Nu sunt genul de om care uită.(nu mă refer la fapte în sine că cine mă ştie nu ma iubeşte pentru memoria mea deosebită)...

...Mă refer că nu sunt omul care uită că cineva i-a fost cândva aproape. Îi port şi am să-i port toată  viaţa în suflet pe cei pe care i-am iubit vreodată.

Lau e unul din acei oameni. Se pare că destinul nu ne-a făcut una pentru cealaltă, sau viaţa ne-a schimbat prea mult încît am devenit doi oameni incompatibili, dar ea a fost mereu şi va rămâne un om cu o valoare deosebită pentru mine. 

Nu ştiu unde s-au pierdut lucrurile, poate pur şi simplu nu mai suntem aceleaşi fete din liceu sau poate ne-a marcat prea mult acea dezamăgire şi n-am fost capabile să o luam de la capăt cum trebuia...de la zero.

Ne-am jignit prea mult înainte să plec şi prea multe rufe au fost spălate aici pe blog, de aceea îmi permit ca ceea ce am început aici să şi închei tot aici.

Lau, vreau să ştii că orice a fost, este sau va fi, vei rămâne acolo în sufletul meu toată viaţa. Nu contează cine este sau va fi în viaţa mea, eticheta de "cea mai bună prietenă" ai purtat-o doar tu şi nu cred să o mai poarte cineva în viaţă.

Vreau să ştii că îţi doresc tot ce e mai bun în lume, şi sunt sigură că îţi vei găsi o persoană care să-ţi fie sufletul pereche. Rămâi deschisă pentru că eu am fost doar o persoană din multele pe care ţi le va aduce Dumnezeu în cale.

Am avut câteva momente când m-am gândit să încerc să repar lucrurile, dar cred sincer că îţi este mai bine fără mine. Noi două am ajuns să avem alte moduri de a vedea viaţa(e ciudat deoarece am crezut mult timp că eşti unica persoană care vede lucrurile exact ca şi mine), dar viaţa a schimbat lucrurile şi noi am luat-o pe drumuri diferite. 

Orice ar fi vreau să fi un om foarte fericit, să te realizezi pe toate planurile şi să găseşti oamenii potriviţi care să-ţi fie mereu alături. (Dar în orice situaţie să ştii că uşa mea e mereu deschisă în faţa ta, oricând Lau pe bune).

Astea fiind spuse îmi cer iertare dacă te-am jignit şi sper că măcar să nu ne privim cu ură ci să păstrăm amintirea vremurilor bune. Să punem,cum spun eu, tot ce a fost bun într-o cutie şi să o păstrăm în adâncul sufletului.

La urma urmei tot ce ne rămâne din viaţa asta sunt amintirile.

Îţi mulţumesc pentru anii aceştia de prietenie şi îţi doresc tot binele din lume pe viitor.

Home sweet home

Ce interesantă e viaţa asta, nu?

Acum o luna şi jumătate vă scriam că plec în cipru pentru 6 luni şi iată-mă acum din nou acasă. Niciodată n-as fi crezut că am să spun că mi-a fost dor de România, dar ăsta e adevărul.  Nu m-aş fi întors acasă dacă mi-ar fi fost bine acolo. 

Pot să spun doar că nu a fost chiar ceea ce mi-am dorit şi a trebuit să plec în altă ţară să-mi dau seama că de-a lungul timpului am devenit un om foarte calm şi această trăsătură de caracter mi-a făcut aproape imposibil să-i accept pe oamenii de acolo şi mentalitatea lor stupidă, lipsită de orice respect faţă de cei din jur.

Aşa că m-am întors acasă şi deja planific să plec în altă parte. Ştiu sună a nebunie, abia am scapat de dracu o şi caut pe mă-sa. Dar ce să facem asta sunt şi optimismul mă învinge ca deobicei.

Sincer, cred că mai rău nu poate să fie:-)