urme...

Am vorbit cu cineva foarte drag despre un lucru interesant si fara sa-mi dau seama am realizat un lucru foarte profund.
Am vorbit despre amintiri si despre locul pe care il ocupa oamenii in viata noastra si despre cum pot inlocui unii oameni pe altii
Raspunsul e simplu... NICICUM...
Locul pe care il ocupa un om in inimea mea e ca un contur de creion in jurul unei maini. Daca suprapui o alta mana niciodata locul nu va fi perfect umplut. Mana va fi ori mai mare ori mai mica decat urma.
Daca mana e mai mare acopera golul. Golul e tot acolo dar nu-l vedem. E invizibil pana mana e deasupra.
Daca mana e mai mica, e inutila deoarece cade in golul lasat si e inghitita de urma anterioara.
Oamenii pe care ii pierdem isi lasa urma pentru totdeauna,o urma imposibil de sters sau de umplut.
NICIODATA.
Speranta e sa vina un om cu o mana mai mare si sa acopere golul,sa inchida rana si sa ramana acolo pentru totdeauna caci daca mana mai mare dispare, creionul deseneaza o urma si mai mare, un gol si mai mare se naste...un gol si mai greu de acoperit.
De umplut e imposibil, de acoperit e "doar" dificil...
...dar din ce in ce mai dificil.

smile! tomorrow can be worse...

Ca de obicei viata tine neaparat sa-mi arate ca nu eu decid si ca Ea oricum face ce vrea. Am avut un momente (in realitate mai multe) cand mi-am zis ca sunt blestemata. Pe bune. Bine, acum mi-a trecut, acum cred doar ca sunt ghinionista si ca traiesc momentan pe partea intunecata a planetei.
Dar sa ma explic...
Vin in 5 sepembrie la Paris, orasul iubirii, romantic si boem...BLA BLA BLA si am parte de toate ghinionele posibile....o familie neprietenoasa, un copil scos din Supernanny, o scorpie de mama care e gravida si sta mai tot timpul acasa,pe capul meu lagandu-se de orice miscare pe care o fac.
Pana aici nimic nou sub soare ca astea le-am scris deja si aici nu prea s-a schimbat nimic.
Dar intre timp mi s-a stricat telefonul in care am avut cartela franceza, celalalt merge doar pe orange, deci am fost nevoita sa-mi iau altul,bineinteles chiar cand nu mai aveam bani.
Cer avans,imi iau telefon,incep sa sper ca luna asta va fi mai buna...
Cand incep sa ametesc.Pe bune...
Noaptea nu ma pot intoarce fara sa nu ma ia toate ametelile din lume...zici ca acum m-ai scos din masina de spalat cu 1400 de rotatii pe minut.
Imi zic:What the f...?, tensiune ok, de mancat mananc,ma gandesc eu ca poate e lipsa de calciu. Dau o caruta de bani pe calciu si pe vitamine...nimic...tot ametesc...
Trece o saptamana si e tot mai rau,nu mai pot merge drept,zici ca-s beata. Si nu e betia funny.
In final am ajuns la medic,imi spune ca am o problema cu urechea interna (care raspunde de echilibru) si imi da tratament.Supeeeer!
Iar o caruta de bani pentru ca eu n-am asigurare,platesc tot si consultatie si medicamente.
Dar macar acumnu mai ametesc.
Si teoretic trec prin toate astea cu calm, pentru ca magnesiul+b6 pe care il iau alaturi calciu (automedicatia mea inutila) ar trebui sa ma ajute cu nervii.
Nu stiu daca magnesiul ma ajuta sau pur si simplu caracterul, sau deja impacarea cu rahatele din chestia asta numita viata, dar dupa cateva zile super aiurea reusesc sa rad iar de ametita de mine (de data asta la propriu) si de toate nenorocirile prin care trec.
Astept cu nerabdare(pe naiba!) ce urmeaza.
Nu stiu ce ar mai putea sa ma mire...
Ba stiu!
SA NU SE INTAMPLE NIMIC!