infinit de...

"Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul." Albert Einstein
Si bine zice Einstein asta!
Ma conving zilnic de prostia umana...mai ales in mediul in care trebuie sa-mi duc existenta mai nou.
Fereasca-ma Dumnezeu de unele "conversatii" adevarate monologuri de indobitocire completa. Jumatate din aceste deosebite cuvantari sunt alcatuie din cele mai josnice injuraturi din limba romana si de adevarate slaviri ale geniului romanesc in special rural...
Si cu acest lucru nu vreau sa jignesc locuitorii de sat(printre care ma numar si eu, deoarece desi localitatea mea e oras, mentalitatea e inca mai aproape de sat...vorba aia "ca la tara") deoarece majoritatea sunt oameni calumea...ci vreau da fac o mica aluzie la oamenii limitati, incuiati si cu o prostie de nedescris...
Azi am realizat ca prostia e infinita...bine zice Einstein(ma repet). Inteligenta are capetele ei...omul inteligent se crede prost in comparatie cu ce ar dori sa stie...insa prostia...fara comentarii.
Prostia exista, asta e incontestabil...dar si semnalizeaza!
Tine neaparat sa se manifeste, sa se faca observata, sa nu cumva Doamne fereste sa nu obeservi
omul imbecil de langa tine care deobicei vorbeste sus si tare despre variate subiecte despre care nu are habar...
Dar sa rezumam infinitatea prostiei umane, trebuie sa stii in primele randuri sa :injuri(daca se poate cu cat mai multe organe sexuale implicate), sa vorbesti despre sex, mancare, dar in special sa stii totul despre cei din jur si sa tii absolut neaparat sa-ti impartasesti aceste deosebite cunostiinte cu toti cei din jurul tau.
Adica sa barfesti(pentru cei care credeau ca ma refer la altceva poate putin mai pozitiv).
Deci omul prost care si semnalizeaza va fi oricand recunoscut dupa faptul ca stie totul deja inainte sa se intample dar mai ales dupa faptul ca va povesti tuturor tot ce stie(dar mai ales ce nu stie...doar banuieste).
Da...categoric prostia umana e infinita...toate resursele pot sa se termine pe acest pamant dar prostia va gasi tot timpul unde sa se alimenteze...si fara suparare Romania daca e nevoie va da si altora care poate vor duce lipsa...asta in cazul in care vreodata va exista un loc in lume unde sa nu existe prostie va cadea din cer un roman si va repopula idiotenia...
Doamne unde gasesc o insula pustie care sa-mi poata garanta cel putin 60 de ani de pace si posibilitatea de a nu se muta nici un roman acolo?

ce-as face...

...daca as mai avea o zi de trait?
Acum pe moment cred ca as plange...mult...
Nu neaparat de tristete,ci mai degraba de mila mea...de mila omului care a avut atatea vise...atatea planuri...atatea sperante...si nu a reusit sa le implineasca.
...de mila omului care nu a reusit sa iubeasca si sa fie iubit pentru acea eternitate la care toti visam si de care putini au parte...
Cand eram in liceu aveam un plan hotarat de a fi casatorita la 21 de ani, de a avea copii la 22 si 24...stiam categoric ce rochie de mireasa voi avea si cum o sa-i cheme pe copii...
Iar acum la aproape 25 de ani nu sunt nimic din toate acestea...
sunt singura sau quasi singura...
Asa ca restabilim planul la 30 de ani, iar copii la 31 si 33...poate poate...
profesoara...casatorita...familie..fericire...
era sa fie.
muncitoare in germania...singura...la distanta de tot ce e famile...mai putin fericita...
este.
...deci daca as mai avea o zi de trait...
ar trebui sa fac 12 ore cu autocarul pana in Romania,caci cu avionul nu merge...as ajunge acasa si as panica...
Sunt atatia oameni la care ar trebui sa le spun o vorba buna, cativa la care sa le spun te iubesc...si cativa la care sa spun iarta-ma.
Sunt atatea locuri pe care ar trebui sa le revad...atatea lucruri de facut...atatia oameni de luat in brate...atatea amintiri de sadit.
Sunt atate momente ce ar trebui rememorate...atatea clipe ce ar trebui uitate.
E evident ca nu as avea timp suficient.
Timpul asta blestemat care niciodata nu ne ajunge, care ne strange cu usa, care ne pune catuse...timpul acesta neiertator care curge si curge in ciuda vointei noastre.
...daca as mai avea o zi de trait...
ar trebui sa ma asigur ca las in urma mea ceva...dar ce?
Mi-e frica sa nu las amintiri neplacute, sau sa nu raman o urma stearsa in sufletul cuiva...sa nu fi fost eu acel Cineva macar pentru o singura persoana.
As sta in poala mamei minute multe...chiar dk asta poate insemna pentru unii timp pierdut...pentru ca ea e singura care m-ar plange pana in ultima clipa a vietii ei.
As da multe telefoane si unul ar merge la un om anume...o persoana departe, niciodata uitata si niciodata stearsa cu buretele de pe tabla inimii...el ar stii de ce.
As merge 10 case si as rescrie un capitol...l-as incheia poate, cu un alt om anume...acel umar al tineretii mele...si acel regret al maturitatii.
Doamne ce multe ar fi de facut!
Ar trebui sa gasesc cel mai frumos fluture sa-l tin in palma macar o secunda si sa vad cum is ia zborul purtat de vant si de regret.
vaaai! si nu mi-am luat husky,si aia aveau deja nume pretabilit...
Si cate si mai cate...nici nu-mi aduc aminte cate planuri infantile aveam...am.
Nu stiu ce as face daca as mai avea o zi de trait...
Probabil as panica si as plange foarte mult...cel mai probabil nici nu as sti ce sa fac...as uita totul...m-as pune sa fac o lista si la jumatate mi-as da seama ca nici macar sa fac toata lista nu-mi ajunge o zi...
Si probabil asa speriata si cu ochii intr-atat de impaienjeniti de lacrimi m-as ruga...m-as ruga pentru o noua zi...macar o zi...macar sa-mi iau ramas bun de la tot ce n-am putut sa fiu..si sa ma impac cu tot ceea ce sunt.
Dar stiu sigur ca n-as inceta sa sper...sa sper ca dupa o zi va veni alta...ca la capatul patului meu dimineata va rasari iar soarele...si mai am o sansa.
Mai am sansa sa devin ceea ce vreau...sa iubesc...sa fiu iubita...sa pot visa cu ochii deschisi viitorul...sa am acea familie...sa fiu intr-un cuvant acel EU pe care mi-l doresc...
Asa ca ramane de sperat ca mai am o zi...mai am multe zile...caci am atatea lucruri de facut inca...iar timpul este atat de scurt.
Reluam ideea...refacem planurile...am pierdut trenul asta, nu mai imi ies lucrurile planuite la 22 de ani...trebuie rectificat...
Nu renunt la nimic...doar programarea o aman...si sper...
...sper sa am timp.

despre umorul Lui..

"There is hope for the future because God has a sense of humor and we are funny to God"(Bill Cosby)
Nu e citatul pe care îl căutam dar e ceva asemănător, referitor la simţul umorului lui Dumnezeu.
Mai era un gând drăguţ ceva de genu: "Credeţi că Dumnezeu nu are simţul umorului? Uitaţi-vă la ornitorinc!"
Dar nu despre asta vroiam să scriu...
Ideea e că oamenii nu conştientizează lucrurile amuzante decât mult mai târziu... cred că Dumnezeu vede umorul din ele încă atunci când se întâmplă dar omul adesea suferă, plânge se ruşinează, pentru ca mai apoi, după ani de zile să-şi aducă aminte de ele cu zâmbetul pe buze.
Există speranţă în viitor, pentru că Dumnezeu are simţul umorului şi suntem amuzanţi pentru El...
Oare cât se distrează cel de sus când facem lucruri fără rost, când ne complicăm vieţile degeaba, când ne plângem de milă fără motiv, când facem din ţânţar armăsar?
Dumnezeu e un fel de mamă care la sfârşit spune zâmbind :"ţi-am spus eu!"...bine nu-L auzim dar ştim atunci când ne conştientizăm greşeala.
Umorul din viaţă e exact acolo când dăm cu capul de pereţi din prostia noastră şi tot noi suntem cei care plâgem...
Şi revelaţia vine atunci când întru sfârşit vin cuvintele:"cum am putut să fiu aşa idioată?" Şi atunci de multe ori ne bufneşte râsul...
Eu cred în umorul lui Dumnezeu când văd că se combină doi oameni care nu se suportau de loc sau când se ceartă doi oameni care ţin unul la celălalt dintr-o prostie, după care se împacă şi nu le vine să creadă ce au făcut...
Ăştia suntem şi dacă Cel de sus nu ar avea simţul umorului vieţile noastre nu ar mai fi aşa interesante...cu bune cu rele...la sfârşit toate vor fi bune oricum...