Eram încă în Cipru la un net cafe cand am citit că Metallica şi-a lansat oficial noul album. Am şi ascultat încă acolo, de pe site-ul lor, căteva dintre piese şi pot să spun că am rămas gură cască.
Abia am aşteptat să ajung acasă să-mi descarc albumul şi acesta a şi fost primul lucru pe care l-am făcut cănd am deschis calculatorul.
Ce să spun? E bestial... Nu seamană deloc cu rahatul de St. Anger, are ceva din albumele vechi, din melancolia de pe Load, deci într-un cuvânt e un album bun fraţilor.
Metallica şi-a revenit.
După dezastrul ce l-au făcut cu St Anger shit în sfârşit au ieşit din letargie şi au compus nişte piese care chiar spun ceva.
Primul lucru pe care l-am observat e că au scris un Unforgiven III. Sincer mi-a fost cam groază să nu eşueze, să nu fie la fel ca trilogiile la filme care deobicei după primul film o cam iau la vale adică le cam scade valoarea artistică.
Până acum cu Metallica a fost invers, mie personal Unforgiven II îmi place mai mult decât Unforgiven iar acum pot să spun că sunt încântată de III.
Un alt lucru care e bătător la ochi e că pe album există o piesă instrumentală, pe care fanii au trebuit s-o aştepte 22 de ani. Până acum au avut două piese de acest gen: The call of Ktulu(1984) şi Orion(1986).
Piesă Suicide and Redemption, ca şi celelalte instrumentale intră în categoria pieselor care trebuie ascultate pe întuneric cu ochii închişi şi astfel simţi cum ţi se face piela găinii. E un sentiment deosebit.
The Day that Never Comes are o uşoară tentă de One prin tema pe care o abordează-războiul. Videoclipul e mai mult un scurt-metraj care are în centru din nou un soldat şi căteva teme fundamentale: prietenia, datoria, dreptul de a alege... E o piesă foarte bună după părerea mea, dacă nu chiar cea mai bună de pe album.
Ceea ce se observă deasemenea la prima ascultare e că albumul are piese cu introduceri lungi şi multe solo-uri care de pe St. Anger lipseau cu desăvârşire.
În piese se regăsesc versuri cu mesaje puternice, care nu doar vor să transmită o duritate de suprafaţă ci chiar spun ceva.
Mie îmi place albumul acesta, nu spun că e ceea ce a fost Metallica înainte, pentru ca nu e. Ei nu vor mai fi aceeaşi niciodată şi nici nu vor face acelaşi gen de thrash pe care l-au făcut înainte.
Un And justice for all nu va fi egalat niciodată dar măcar pot încerca să facă ceva bun. Şi eu cred că le-a reuşit.
Tuturor celor care au ascultat Metallica vreodată dar i-au părăsit in 2003 cu St. Anger le spun doar să le dea o şansă şi să asculte Death Magnetic, poate vor fi surprinşi... pozitiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu