Metallica - Mama Said

Mama

Eu şi mami suntem un cuplu ciudat,de aproape 23 de ani împreună la bine şi la rău. Avem momentele noastre, ne mai certăm, dar în adâncul sufletului amândouă ştim că cealaltă ne iubeşte orice ar spune sau ar face.

Acum că vreau să plec, pentru cine ştie cât timp, mi-e foarte greu să o las aici, singură. A plâns deja şi va mai plânge mult după ce voi pleca pentru că ştiu că ea în afară de mine nu are pe nimeni. Îi este foarte frică pentru mine şi îi este foarte frică să n-o las singură. Dar noi două avem o înţelegere, oriunde mă duc eu,vine şi ea cu mine. (nu e cazul acum când merg să lucrez)

Şi mie îmi va fi dor de ea dar sper ca atunci când voi veni acasă să pot să-i dau înapoi măcar în parte tot ceea ce mi-a dat ea mie.

Mi-a spus cu ochii în lacrimi că orice s-ar întâmpla să ştiu că eu sunt totul pentru ea. Şi eu o iubesc pe mami enorm de mult şi sper să pot fi aici pentru ea întotdeauna. Sper ca Dumnezeu să aibă grijă de ea, să fie sănătoasă şi să o răsplătească pentru tot ceea ce a făcut pentru mine.

Despre simplitatea lucrurilor

Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile complicate. Fug de complicaţii, mă sufocă. Nu suport să fiu sufocată, ţin la libertatea mea mai mult decât la orice altceva. Poate e stupid sau de neînţeles dar pentru mine libertatea mea înseamnă mai mult decât să spun sau să fac ceea ce vreau. Pentru mine a fi liber înseamna a fi eu, cu bune cu rele.

A fi liber înseamnă a trăi simplu.

Viaţa nu are voie să devină un şir infinit de explicaţii doarece lucrurile care deja ajung să fie întreţinute doar prin scuze şi explicaţii nu mai sunt ceea ce trebuie să fie. Oricât de urât ar suna trebuie să recunosc că lucrurile forţate nu merg. Când cewa e ţinut în viaţă cu forţa e ca un om care e legat pentru toată viaţa de un aparat respirator, trăieşte dar doar pentru că îl ţine ceva în viaţă, nu pentru că ar rezista şi singur.Nu spun că aia nu e viaţă dar evident nu una împlinită.

Ar fi bine dacă omul apărându-şi propria libertate nu ar răni pe alţii, dar o face, uneori. Ar fi perfect dacă nu ar exista atâtea complicaţii în viaţă şi totul ar fi simplu. Dar nu se poate.

Am învâţat pe pielea mea că e foarte greu să lupţi pentru ceva ce e pe moarte. Însă nu mă pot lăuda că mi-a ieşit vreodată. Aşa că poate am să încep să lupt pentru mine însămi un pic şi poate cine vrea să spună că sunt egoistă dar de acum înainte voi da explicaţii doar Celui de Sus şi îmi voi cere scuze doar de la El, că doar El e în măsura să mă ierte. În rest voi fi ceea ce vreau să fiu şi dacă doar un om mă va accepta aşa atunci doar unul va fi, dacă vor fi zece vor fi zece.

Însă pentru nimeni nu merită să renunţi la tine.Că oare pentru tine câţi se vor schimba în viaţa asta?

Toţi suntem buni în felul nostru şi nu merită sa ne schimbam pentru nimeni.Lucruri se pot ajusta, compromisuri se pot face dar în final cineva totuşi trebuie să ne iubească aşa cum suntem.Cine când găseşte acea persoană doar Cel de Sus va decide.

Însă până atunci trebuie să trăim.Că doar o viaţă avem şi mâine poate fi prea târziu.

Cred că lucrurile sunt simple şi se află în faţa ochilor noştri doar că noi le complicăm inutil şi ajungem să nu vedem pădurea de copaci.

Lucrurile durabile sunt simple şi fără cuvinte prea multe.

"Toate lucrurile marete sunt simple si majoritatea lor pot fi exprimate intr-un singur cuvant: libertate, justitie, onoare, datorie, mila, speranta."(winston Churchill)

Why?

De ce?

De ce şi trandafirii cei mai frumoşi au spini?

De ce şi lucrurile bune dor?

De ce mor Îngerii?(asta e dintr-un film, că în rest îngerii nu mor)

De ce?

Bune întrebări.Habar n-am. N-am nici cea mai vagă idee.

N-am nici cea mai vagă idee de ce simt că îmi alunecă totul printre degete, fără să pot face nimic.N-am nici cea mai vagă idee cum am ajuns din nou aici.

Când eram ferm convinsă că acum încep să meargă lucrurile bine şi viaţa mea intră pe un drum normal, dintr-odata deraiază iar totul şi mă trezesc în mijlocul neantului, din nou la fel de pierdută ca înainte.

Urăsc sentimentul ăsta de habar n-am de unde vin, unde sunt şi încotro mă îndrept.Urăsc să fiu aşa pierdută în spaţiu cu o grămadă de sentimente amestecate şi care se contrazic unele pe altele.

În capul şi în sufletul meu e acum ca Turnul Babel unde toţi vorbesc pe limba lor şi nu se înţeleg.Asta e şi în mine- haos.

Sper să dispară cu toate că ştiu că de la sine nu se rezolvă nimic. Dar atunci cum?Oricât de surprinzător ar fi habar n-am.

Sper să-mi dau seama că mai curând că altfel nu va fi bine.Pentru nimeni.

Louis Armstrong - What A Wonderful World

Gabriel Garcia Marguez "Un geniu îşi ia rămas bun"

Am observat că Lau mi-a lăsat comment citate de Garcia Marguez şi mi-am adus aminta de un slide-show cu acelaşi conţinut însă nu mi-am dat seama cum se pune pe blog aşa că am să postez varianta originală, ultima scrisoare din veacul lui de singurătate:
"Un geniu isi ia ramas bun"

Gabriel García Márquez s-a retras din viaţa publică din motive de sănătate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de rămas bun prietenilor, cititorilor şi admiratorilor lui, şi datorită Internetului acum este difuzată. 

Vă recomand s-o cititi, întrucât acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai strălucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat mişcător.

"Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic. 

Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică. 

Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi cât m-aş bucura de o îngheţată cu ciocolată! 

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucaţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest, m-aş întinde la soare, lasând la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul meu. 

Doamne Dumnezeul meu dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul încarnat al petalelor... 

Dumnezeul meu, daca aş avea o bucăţică de viaţă... N-aş lăsa să treacă nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriţii mei şi aş trăi îndrăgostit de dragoste. 

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toata lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna. 

Am învăţat că um om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod neferecit mor. 

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţisa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe usă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş ştii că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc"şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii. 

Întotdeauna exista ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greşesc şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ţi spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita. 

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când ii vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog" şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii. 

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea pentru a le exprima. Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine."

Metallica - The Unforgiven II

Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-si recăpăta sănătatea Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uita prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca si cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc….şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot sa-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna. 

Citate

Eu sunt unul din puţinii oameni care colecţionează citate, şi m-am gândit să pun unele din preferatele mele pe blog. Cu timpul voi mai scrie dintre ele. Printre primele ar fi:

"Nu uita,  nimic nu moare sub stele"

"Omul de ieri a murit în cel de azi, iar cel de azi moare în cel de mâine" (Plutarh)

"Pentru ca răul să învingă pe pământ este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic." (Edmond Burke)

"Visează ca şi când ai trăi pentru totdeauna, trăieşte ca şi când ai muri azi. "( James Dean)

" Fericirea e făcută din iluzii, speranţă, încredere în oameni şi în tine însuţi, iar apoi din prietenie."

"Atâta timp cât  nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina, sub paşii tâi care urcă ele se vor înmulţi la nesfârşit"(Franz Kafka)

" Egyetlen ismeret van a többi csak toldás, alattad a föld, fölötted az ég, benned a létra" (Weores Sandor)

"A boldogság - pillangó, melyet ha kergetsz, újra és újra tovaröppen tőled, ám mihelyt csendben elülsz, talán rálibben válladra."(Nathaniel Hawthorne)

"A remény jó dolog, talán a legjobb. És a jó dolgok nem halnak meg, miként a rosszak sem élnek örökké."(Stephen King)

"Ha az ember megszeret valakit, (...) egészen soha nem gyógyulhat ki belőle."(Stephen King)

"Ha Isten egy pillanatra elfelejtené, hogy rongybábu vagyok csupán, és egy darabka élettel ajándékozna meg, lehet, hogy nem mondanék ki mindent, amit gondolok, de biztosan megfontolnék mindent, amit kimondok. A dolgok értékét nem abban látnám, amit érnek, hanem abban, amit jelentenek. Keveset aludnék, többet álmodnék: megértettem, hogy ha csak egy percre is lehunyjuk szemünket, hatvan másodpercnyi fényt veszítünk el örökre."(Gabriel Garcia Marquez)

"Próbálj meg úgy élni, hogy ne vegyék észre, ott ahol vagy, de nagyon hiányozzál onnan, ahonnan elmentél."(Victor Hugo)

“The most important of life's battles is the one we fight daily in the silent chambers of the soul.”
(David McKay)

“There would be no passion in this world if we never had to fight for what we love.”
(Susie Switzer)

“The hardest battle you're ever going to fight is the battle to be just you.”(Leo F. Buscaglia)

"We are each of us angels with only one wing, and we can only fly by embracing one another." (Luciano de Crescenzo)

"You've gotta have hope. Without hope life is meaningless. Without hope life is meaning less and less."

"Always remember to be happy because you never know who's falling in love with your smile."

"When I stand before God at the end of my life, I would hope that I would not have a single bit of talent left, and could say, "I used everything you gave me." (Erma Bombeck)

"I hope life isn't a big joke, because I don't get it." (Jack Handey) 

"Dreams are illustrations... from the book your soul is writing about you."(Marsha Norman)

"If you want to be happy, be." (Lev Tolstoy)

"Happiness often sneaks in through a door you didn't know you left open." (John Barrymore)

In memoriam

Mama (bunica mea) a plecat dintre noi acum o lună şi jumătate. La cei 88 de ani ai ei, pot să spun că a trăit mult, sănătoasă până cu jumătate de an înainte când brusc a paralizat. A găsit-o mami căzută afară pe jos, cu faţa deformată şi cu partea dreaptă paralizată. A fost groaznic să o văd aşa. Niciodată nu mi-am imaginat că o să moară astfel mai ales că întotdeauna a fost un om plin de viaţă, foarte activ, chiar neobosit.

A căzut în dimineaţa aceea şi nu s-a mai ridicat. Şi-a trăit ultimele 6 luni în pat. Ne-a fost greu la toţi, ea se ura că era neajutorată iar nouă ne era greu să o vedem aşa. Totuşi a fost relativ bine multe luni de zile. S-a înrăutăţit în ultima săptămână şi după nişte chinuri groaznice a plecat. Se lupta pentru aer, lupta omului care ştie că trebuie să plece dar nu vrea să-i lase pe cei dragi în urmă. În ultimele zile nu a mai fost conştientă, doar se chinuia să respire şi nimic mai mult, nu şi-a mai deschis ochii şi nu ne-a mai auzit când ne-am luat rămas bun.

Acuma când scriu mă ia din nou plânsul. N-am apucat să-i spun nimic, să-mi cer scuze pentru tot ce am greşit, să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine, n-am apucat să-i spun cât de mult am iubit-o şi cât de dor îmi va fi de ea. 

Îmi lipseşte des bătrânica aceea care se plimba în curte şi care mă certa că eram dezordonată, sau din contră mă apăra când mă certa mami.

Practic şi ea mi-a fost mamă, ea a stat cu mine mai tot timpul deoarece mami era la servici. Vreau să cred că firea mea vorbăreaţă e moştenire de la ea şi vreau să am şi eu acelaşi chef de viaţă pe care l-a avut ea de-a lungul acestor mulţi ani.

Toată viaţa ei mi-a încurcat numele cu a lu mami. Uneori mă supăra asta pentru că am crezut că o iubeşte mai mult pe mami şi mă confundă cu ea. Dar totuşi când era pe moarte dar încă era conştientă pe mine m-a chemat să mă ia în braţe. M-a iubit foarte mult şi sper că de acolo sus unde e acuma, se uită la mine şi mă ţine de mână să trec peste greutăţi.

Mami nu înţelege de ce nu merg la cimitir. Pentru mine nu e nimeni acolo sub pământ, pentru mine ea e în suflet şi de acolo nu o scoate nimeni. Uneori mi-e dor de ea dar eu n-o arăt asta, stau sub plapumă şi plâng sau vărs o lacrimă fără să vadă cineva. Ştiu că şi ea ar fi vrut să nu plângem după ea, să ne trăim viaţa mai departe şi să ne nu ne mai certăm.

Când am fost mică ani de zile am dormit cu ea, şi şi acuma cel mai bine pot să dorm în patul acela în colţul meu de parcă şi acuma ar fi acolo. Când eram mică îmi era frică să nu iasă ceva de după pat. Mă ghemuiam spate în spate cu ea şi aşa nu mai putea nimic să-mi facă rău.

O ţin minte cum mergeam cu ea pe la prietene de ale ei, cu timpul tot mai incet şi mai greu şi un drum care dura jumătate de orăs  făcea o oră apoi şi distanţa se făcea tot mai mică, până ce o plimbare din curte până în grădină devenea lungă şi dificilă.

La mama îi plăcea să povestească, uneori mă plictisea cu aceeaşi poveste auzită de zeci de ori, dar în general îmi plăcea s-o ascult. Erau amintiri din 88 de ani. Nu mulţi vor putea să se mai laude cu atâţia ani şi atâtea amintiri.

Mi-e dor de ea şi acum, nu la fel de des ca atunci când a murit dar îmi aduc aminte de ea. Dar ştiu că e mai bine aşa. Ştiu că nu aş mai fi rezistat prea mult să o văd cu ochii sticloşi, nemişcată şi luptându-se pentru o gură de aer. Şi aşa a suferit prea mult şi lunile de boală au şters multe alte amintiri şi acum dacă mă gândesc la ea prima dată o văd în pat şi apoi dacă mă gândesc mai mult îmi amintesc alte momente.

Ştiu că îi e mai bine acolo unde e. Ştiu că mă vede de sus şi plânge cănd plâng şi râde cănd râd. Ştiu că are grijă de mine aşa cum a avut de când m-am născut. Sper să ştie că îmi pare rău pentru greşeli şi că n-am să o uit niciodată. 

Din trei am rămas doar două şi nu e uşor aşa.  Golul ei nu-l poate umple nimeni. Sper doar ca Dumnezeu să-i fi pregătit un loc bun şi că o dată ne vom întâlni şi vom fi din nou împreună.

Până atunci o să mă rog pentru ea şi o să sper că şi ea va veghea asupra mea.

Pentru cea mai dragă bunică din lume: NU TE VOM UITA NICIODATĂ.

In memoriam mama.

Dissapointment

Uneori mă întreb oare de ce mă înşel mereu în oamenii de care îmi place şi în care am încredere. Şi nu găsesc răspuns. Ultima perioadă a fost din nou una în care am luat cam multe pălmi şi nu pot să mă laud cu prea multe lucruri bune.

Să vorbim despre el. Rămâne un el fără nume că nu asta contează.

El este coleg de serviciu cu care au încercat alţii să mă combine. A început să-mi placă de el dar el n-a vrut nimic invocând fel şi fel de explicaţii. Le-am acceptat şi mi-am dorit să fim prieteni.

Bad move....

Niciodată n-am fost omul alegerilor prea bune dar asta a fost una din cele mai nereuşite. Să mă explic de ce. Am ţinut cu o mie de mâini de cineva care acum nici nu vorbeşte cu mine(noi) şi care o uitat complet că am fost vreodată amici sau cum o vrea el să zică.

Ceea ce e dureros nu e faptul că nu vorbim ci cât de uşor pot să dea unii cu piciorul în alţii şi cum pot să trecă fără resentimente peste lucruri. De pe o zi pe alta te trezeşti înlocuit cu altcineva şi ajungi să te înrebi oare cu ce ai greşit. După aia te milogeşti, te rogi de el să fiţi ok şi în final el te iartă. Amuzant nu? Orice ar fi EL te iarta.

Acum nu a mai fost cazul, am încetat să ne mai rugăm, pentru că atâta timp cât pentru cineva nu meriţi atât să-şi lase un pic orgoliul deoparte atunci nici ţie nu trebuie să-ţi merite.

Faza e că mi-a plăcut de el, în ciuda difernţelor noastre de caracter şi a faptului că îmi găsea mereu ceva de criticat. M-au durut de fiecare dată vorbele lui de genu: eşti crizată, vrei să fi în centrul atenţiei, etc.

Dar am trecut peste ele pentru că îmi plăcea de el şi vroiam să fim prieteni.

Bad move again....

Prea uşor s-a dus şi acum e prieten cu omul care mă vorbeşte permanent de rău, care nu mă suportă şi care inclusiv la un moment dat a încercat să facă tot poibilul să rupă gaşca noastră(dacă stau să mă găndesc nici nu ştiu dacă am fot vreodată o gaşcă). Păcat să-l vezi lângă ea, păcat să te înşeli aşa de mult în cineva.

Interesant că nu sunt supărată pe el ci doar dezamăgită. Dezamăgită că din nou a trebuit să realizez că aleg oamenii greşiţi, că din nou a trebuit să plâng, că mi-am pus încrederea iar în omul nepotrivit.

Pare stupid că fac aşa mare caz din asta, dar am irosit prea mult timp rugându-ne de el şi încercând să fim prieteni, prea mult timp din nou ca după aia să realizezi că e persoana greşită. Şi acum întrebarea oare de ce?  Sincer nu ştiu, părea omul potrivit.

Bad move again....

Cam multe mişcări proaste pentru o singură persoană. Păcat că n-au meritat. Păcat că trebuie să realizezi că degeaba te ţii cu o mie de mâini de cineva dacă el vrea să-ţi lase mâna o va face.

Pentru El: Deschide-ţi ochii şi încearcă să vezi ce contează cu adevărat şi cât de puţini oameni merită efortul. E bine să fi orgolios dar uneori cănd se rupe ceva trebuie să-l laşi puţin deoparte şi să încerci să salvezi ceva.

Dacă merită. 

Indecent proposal

Pentru necunoscători e titlul unui film cu Demi Moore în care ea primeşte o propunere de a se culca cu un tip în schimbul a 1 milion de dolari. Ea şi soţul ei acceptă oferta pentru că au nevoie de bani dar asta le distruge căsnicia.

Sooo ce legătură are asta cu mine?

Am scris în articolul trecut că am primit la Motorock oferte mai mult sau mai puţin decente şi că una dintre cele mai interesante am să o povestesc. E genu de ofertă pe care o primeşti o dată în viaţă şi depinde de caracterul tău dacă îl accepţi sau nu. Eu n-am făcut-o. Poate pentru că sunt proastă, poate pentru că mi-e frică sau poate pentru că nu sunt genul de om care să se vândă.

Deci povestea e asta pe scurt: vine un tip la motorock pe un Harley bestial, se aşează cu noi la masă înainte de paradă, îl întreb dacă duce pe cineva cu el la paradă, zice că da, închei subiectu şi intenţionez să mă duc cu un amic de-al meu, vine înapoi, zice că fata pe care trebuia să o ducă nu a mai apărut şi mă duc eu cu el, ulterior stă cu noi la masă şi aproape toata după-masa, vorbim,bem, îmi spune că mă place, îmi povesteşte despre el(39 de ani, miliardar, căsătorit, cică întenţionat să divorţeze, cu doi copii, care călătoreşte peste tot şi are bani de nu ştie ce să facă cu ei) şi în final mă invită cu el prin Europa(bineînţeles nimic serios doar să petrecem un timp plăcut împreună).

Pe scurt asta e povestea, la început oferta a părut foarte interesntă dar cu capul limpede am realizat că asta nu sunt eu, nu-s genu de femeie care sa facă ceva doar pentru bani.

Poate am s-o regret o dată, sau poate nu.

Un lucru ştiu sigur că am să-mi păstrez integritatea şi atitudine faţă de viaţă şi o să încerc să fiu mereu ceea ce sunt fără compromisuri şi tot ce voi avea, voi avea pe cont propriu nu mulţumită unui "sponsor".  Niciodată nu motorul sau maşina sau banii m-au atras la cineva şi n-o să schimb asta acum.

Sooo asta e povestea unei propuneri nu foarte decente dar refuzate.