...the better angels of our nature

"So I guess this is where I tell you what I learned - my conclusion, right? Well, my conclusion is: Hate is baggage. Life's too short to be pissed off all the time. It's just not worth it. Derek says it's always good to end a paper with a quote. He says someone else has already said it best. So if you can't top it, steal from them and go out strong. So I picked a guy I thought you'd like. 'We are not enemies, but friends. We must not be enemies. Though passion may have strained, it must not break our bonds of affection. The mystic chords of memory will swell when again touched, as surely they will be, by the better angels of our nature."
(Dacă aveţi 2 ore libere uitaţi-vă la filmul American History X, citatul final îi aparţine lui Abraham Lincoln)



Ador filmul acesta pentru că e dureros de sincer...pentru că mă pune pe ganduri...să pentru că în ciuda unui final tragic, se resimte un fior de optimism şi de speranţă...

The better angels of our nature...Îngerii mai buni ai firii noastre...
Oare mai există aşa ceva?
The better angels of our nature...
Rătăcitori sau nu aceşti îngeri vo fi mereu capabili să atingă corzile mistice ale amintirilor...
Nu suntem duşmani ci prieteni...Ura e un bagaj...Viaţa e prea scurtă ca să fi supărat tot timpul...

But did you know, That when it snows, My eyes become large and The light that you shine can be seen...

...piesa aceasta nu e de Crăiun dar mie îmi inspiră o stare de melacolie...

...Seal - Kiss from a rose

in memoriam...

În aceste zile de sărbătoare trebuie să ne amintim şi de cei care nu mai sunt printre noi...
E primul meu Crăciun fără bunica mea dar în suflet îmi este şi îmi va fi mereu alături.
Însă zilele acestea un fost coleg de clasă a plecat în ceruri, prea tânăr şi prea vesel ca să moară...dar alegerea din păcate nu ne aparţine.
Însă contează să ne amintim de el cu drag şi să-i păstrăm chipul veşnic zâmbitor în suflet.
Mircea, toţi care ţi-am fost colegi ne vom aminti de tine mereu şi în speranţa că ne vom revedea odata ne luăm rămas bun de la tine. Toţi am vărsat o lacrimă şi cu toate că lacrimile nu şterg suferinţa, măcar o uşurează.
În amintirea anilor de liceu, al anului cât mi-ai fost coleg de bancă NU TE VOI UITA NICIODATĂ...
In memoriam MIRCEA NICOLAE GALIŞ

afară ninge...

Acum câteva minute am ajuns acasă de la slujba de Crăciun. De fiecare dată când uit de lucrurile esenţiale mă trezesc la realitate, mă încarc cu energie pozitivă şi văd lucrurile cu alţi ochi...
Şi parcă şi Dumnezeu a vrut să ne facă o surpriză pe când am ieşit de la biserică afară ningea.
Copiii se uitau minunaţi spre cer şi spuneau: "uite mami ninge!" iar eu mă uitam la ei zâmbind şi trăind odata cu ei această bucurie, bucuria de a vedea prin ochii lor aceste mici licăriri de speranţă.
Nu e momentul de filosofii profunde sau de vorbe mari, Crăciunul nu e făcut din şi pentru lucruri mari, este o sărbătoare a simplităţii,numai oamenii au tendinţa de a o exagera.
Pentu mine a fost şi va rămâne un simbol al renaşterii, al unui nou început, al unui moment de reculegere, în care de fiecare dată îmi pun gândurile în ordine şi încerc să fac nişte schimbări.
Idealismul meu învinge în preajma sărbătorilor.
Crăciunul nu stă în cadouri ci în sentimente şi în astfel de clipe când fulgii mari de nea ţi se topesc pe faţă şi în jurul tău vezi chipuri zâmbitoare şi în gândul tău spui: "mulţumesc"

Craciun Fericit!

Vă doresc tuturor un Crăciun Minunat şi vă doresc să priviţi această sărbătoare cu ochi de copil, să-i vedeţi puritatea şi semnificaţia spirituală şi să trăiţi fiecare clipă cu bucuria şi zâmbetul inocent al unui copil.
Învăţaţi să apreciaţi lucrurile mărunte, un zâmbet, o îmbrăţişare de la cei dragi şi să vedeţi câte bucurii ne înconjoară fără a fi măcar observate.
Opriţi-vă măcar o secundă în faţa minunilor de zi cu zi şi mulţumiţi pentru ele, mulţumiţi pentru sănătate, pentru cei pe care îi iubiţi şi care vă sunt alături şi gândiţi-vă la cei care au plecat sus în cer.
Măcar o dată pe an, uitaţi de griji şi supărări şi fiţi mai buni unii cu alţii.
Pacea e în noi şi nimeni nu ne-o poate lua, împărţiţi-o şi cu cei din jur şi astfel ziua de mâine poate fi mai bună.
Sper ca zilele acestea să fie speciale pentru toţi şi copilul din noi să vadă adevăratul miracol din spatele acestor cuvinte.
Miracolul de a fi, de a fi sănătos, de a avea familie, cămin, miracolul de a fi iubit...
Crăciun Fericit!

through the voice of art...

Un colaj făcut de mine din opere de artă care mie îmi plac foarte mult: M.C. Escher, Salvador Dali,Mark Ryden.

welcome back...me

Zicea cineva(ştie ea cine:-) că sunt omul extremelor.
...şi zicea pe bună dreptate.
Anul acesta am dat dovadă de multe, bune, rele dar nicidecum nu au fost două zile la fel.
Măcar pot să spun că nu m-am plictisit:-)
Poate scriu prea multe despre anul acesta dar doar pentru că s-au întâmplat aşa multe şi acum e momentul să fac un rezumat şi să extrag tot ce a fost mai bun şi cum spun eu să pun tot ce e frumos într-o cutie...
E cazul să trag consecinţele şi să o iau de la capăt cum sunt eu obişnuită să o fac.
Cum spuneam sunt un om al extremelor ştiu să fiu foarte jos,dar şi forte sus ştiu să plâng dar şi să râd cu gura până la urechi.
Anul acesta copilul din mine s-a ascuns mai bine ca deobicei, am jucat o "de-a v-ati ascunsa" destul de mult timp dar l-am găsit.
Mi-am zis că dacă pot fi fericită acum când efectiv n-am nici un motiv atunci voi putea fi şi atunci când voi avea.
Momentan mi-am găsit acea pace interioară de care aveam atâta nevoie, acel optimism rătăcit şi acea inocenţă, naivitate şi idealism cu care priveam lumea.
Pentru prima oară de multă vreme sunt fericită, fără motiv, sau doar cu motivul că vreau.
Cred că sunt fericită pentru că am planuri, am idealuri din nou...şi vise. Din nou după mult timp visez cu ochii deschişi şi cred că voi reuşi să le împlinesc odată.
Cred că m-am întors şi nu mă las să mă pierd din nou şi vreau ca oamenii să cunoască şi această parte a mea...
...pentru că asta ar putea-o poate îndrăgi cu adevărat.

p.s. toţi cei care mă cunosc înţeleg rostul imaginii:-)

prost să fi noroc să ai...

Dacă nu credeţi în noroc uitaţi-vă la asta:-)

ce-mi rezervă stelele...

M-am pus azi să-mi citesc horoscopul. Nu spun că sunt printre cei care cred ceea ce scrie în horoscopurile din ziare dar în mare parte caracteristicile zodiei mele mi se potrivesc perfect.
Şi cum ziceam, m-am pus azi să citesc horoscopul pe luna asta şi pentru 2009 şi ca deobicei m-am iluzionat că voi primi veşti bune...
...cum să nu!:-)
Pe când 2008 trebuia să fie un an foarte bun pentru săgetători(coooooome on:-) anul 2009 va fi un an mai dificil...
MAI dificil?
Pe bune?
Stimată doamnă sau domn care aţi scris prostia asta, vă anunţ că acest lucru este quasi imposibil!!!!
Zice că va fi un an frustrant(da pe dracu:-)!!!!!, că ar fi cazul să mă odihnesc(hai să fim serioşi nu fac nimic de 3 luni şi încă mai am nevoie de odihnă?)
Dar mi-a plăcut foarte mult următoarea idee:"Chiar daca aveţi impresia că această planetă ucide prietenii, ea nu face altceva decât să vă ajute să reclădiţi altele mai trainice."
Şi cea mai amuzantă:"Iubirea va fi cea mai dulce nebunie pe care v-o veti permite in 2009"(nu ştiu cum să exprim cât de credibilă e asta decât printr-un HAI MĂ LAŞI!!!!!)
AAa şi mi-a plăcut optimismu lu una/unu:"Anul 2009 va aduce pentru Sagetator o viaţă personală bogată, cum n-aţi mai avut de peste 10 ani."(adică de la 13 ani, vă imaginaţi cât e de greu să-ţi depăşeşti viaţa personală pe care o aveai la 13 ani)
Deci va fac un rezumat, o să am un an mai bun sau la fel de bun ca la 13 ani, dar totodată va fi un an dificil...
Habar n-am cum pot fi astea două dar un lucru ştiu sigur şi nu pentru că aşa zic stelele ci pentru că m-am hotărât eu: o fi mai bine ca 2008, MULT MAI BINE.
Tuturor săgetătorilor le spun: oricum noi ştim mai bine şi poate să ne zică cine ce vrea că noi tot sperăm la mai bine, aşa că să vină 2009 că pe noi nimic nu ne mai sperie:-)
Şi da, sunt o idealistă incurabilă!

amintiri...

Azi noapte n-am putut să dorm şi stăteam în pat şi îmi aminteam.
Mi-am adus aminte de mama(bunica mea) care a murit anul acesta şi mi s-a făcut foarte dor de ea şi am realizat că în 22 de ani anul acesta va fi primul când nu va fi acolo de ziua mea şi de Crăciun.
Şi mi dor de ea...tare...
Mi-am adus aminte şi de alte Crăciunuri mai goale sau mai puţin şi de zile de naştere la fel.
Dar anul acesta totul e altfel... trebuie să dau cumva sens şi zilei mele de naştere şi Crăciunului deoarece acei oameni care le dădeau sens nu prea mai sunt în viaţa mea.
Şi mi dor de ei...tare...
Anul acesta nu a fost anul meu, a fost un an greu şi gol...
Prea puţine lucruri bune de ţinut minte...
...a murit mama, mi-am pierdut cel mai bun prieten, am dezamăgit şi am fost dezamăgită, am iubit şi am fost dată uitării, pusă la o parte.
Însă un lucru am realizat: trebuie să lupt orice ar fi, pentru că am spus eu odata că fiecare are crucea lui şi trebuie să o poarte cu capul sus şi spatele drept.
Orice a fost anul acesta a fost... şi nu va mai fi la fel. Şansele irosite nu se mai întorc, greşelile poate se iartă dar nu se uită, oamenii poate pleacă şi nu mai vin niciodată înapoi.
Aşa că trebuie apreciat ceea ce există şi trebuie mulţumit pentru tot ceea ce ne este dat.
Dar vine un an nou şi poate o iau de la capăt şi poate o să-mi iasă mai bine...
Sau poate nu...
Dar speranţa moare ultima:-)

aşa înainte de Crăciun...

Îmi place foarte mult Crăciunul şi nu pentru cadouri(că nu prea se omoară Mosu la mine:-) ci pentru ceea ce semnifică.
Dincolo de faptul că sunt un om credincios, sunt în esenţă şi un om sufletist.
Cred în puterea Crăciunului dincolo de mercantilisme, cred că are putere de vindecare şi aduce cu sine mai mult decât pare.
E o perioadă când toţi ar trebui să încerce să fie mai buni, să trăiască mai cu rost, să iubească, să ierte şi să-şi ceară iertare şi să...spere. În primul rând să spere pentru că e sărbătoarea naşterii,a unui nou început.
La fel ca mine mai există oameni care au nevoie de o renaştere.
În mod ironic numele meu înseamnă "renăscut" şi în mod la fel de ironic mă defineşte.
Sunt un om care a trebuit să se ridice de multe ori şi să renască de fiecare dată în speranţa că o dată va reuşi.
În perioada Crăciunului tot timpul am avut iniţiative de schimbat lumea, de făcut lucruri măreţe şi din păcate nu prea mi-au ieşit. Anul acesta am să încerc să realizez poate cel mai măreţ plan al meu, să mă schimb pe mine în ceea ce vreau să fiu şi să fac tot posibilul să fiu fericită.
Cred în puterea de vindecare a rănilor şi cred că toţi oamenii pot să creadă, să spere şi să iubească...
...doar trebuie să vrea

gânduri în noapte...

Mi-a spus cineva odată după ce a citit câteva articole de pe blog că am un blog extrem, dacă nu prea, personal.
Nu pot să dorm şi m-am pus să recitesc articolele şi mi-am dat seama că are dreptate şi că practic sufletul meu e pus pe tavă aici şi nu am nici un fel de secrete.
Nu cred că e neapărat bine dar consider asta un mod de a mă calma şi de a trece peste greutăţi.
În ultima vreme (cred că pot să spun) am fost la pământ. Am preferat să scriu decât să spun, nu prea am vorbit cu nimeni, cu o singură excepţie, despre tot ceea ce simt şi ceea ce mă cam distruge în interior.
Nu spun că sunt ceea ce am fost, dar cred că sunt pe drumul cel bun.
Mai demult am fost un om care râdea enorm de mult, care iubea toate detaliile din jur, care se uita cu toată iubirea din lume la un fluture şi care şi-a tatuat pe spate nişte semne pentru că însemnau ceva pentru ea.
Fata asta n-a murit, doar s-a ascuns bine.
Cred că încep să redevin ceea ce am fost exact pentru că nu mai încerc. Pentru că nu mă mai strofoc.
Am realizat că esenţa omului nu se pierde, la fel cum adevarata eu nu m-am pierdut niciodată doar m-am îngropat adânc în greşeli şi deziluzii.
Undeva în tot acest răstimp eu eram acolo, strigam din fundul sufletului doar că nimeni nu m-a auzit.
Ceea ce am devenit în ultima perioadă era doar un coşmar a ceea ce am fost mai demult.
Însă eu cred în mine şi am realizat şi eu ceea ce mi s-a spus că practic în momentul când am început să cred în mine în momentul acela cineva a descătuşat adevarata mea personalitate.
Sper să nu mă pierd din nou pe drumul revenirii şi să pot să continui să cred şi să sper.
Pentru că în esenţă asta sunt eu. Un copil un pic cam mare care se uită cu ochii larg deschişi la lume şi speră să se regăsească acolo în ea.

believe in angels...

Îmi place foarte mult piesa asta şi vă îndemn pe toţi să credeţi în îngeri...

tuturor celor care s-au rătăcit în cer...

(Taxi-Prea sus)

pentru totdeauna...

"Nu există prieteni buni, nu există prieteni răi, există doar oameni care-şi contruiesc o casă în inima ta."

Inima se vindecă dar în urma tuturor rănilor rămân cicatrici, semne ale trecutului, pe care le vom purta mereu cu noi.
Cicatricile nu dor, doar ne amintesc de ceea ce a fost cândva şi desenează cumva şi o cale spre ceea ce va fi.

Exstă oameni veşnici, care ori îmi vor fi alături mereu ori amintirea lor o voi purta cu mine pentru totdeauna.
Nu există prieteni buni sau răi, există doar prieteni, cu bune cu rele, pe care îi iubim şi îi acceptăm aşa cum sunt şi care ne iubesc şi ne acceptă aşa cum suntem. Dincolo de acestea nu contează nimic.

Şi chiar dacă uneori pare să se rupă legăturile, ceea ce au construit în inimile noastre sunt veşnice, la fel cum veşnice sunt şi amintirile refugiate în colţurile camerelor, şi la fel cum veşnică va fi şi iubirea ce le-o port.

Scară la cer

(pictură de M.C. Escher)
Nu am să scriu despre poezia lui Sorescu...
...ci despre un citat cu un mesaj deosebit.

"Sub tine a pământul,
Deasupra ta e cerul,
ÎN TINE e scara."

Originalul este:

"Alattad a föld,
Fölötted az ég,
BENNED a létra"
(Weöres Sandor)

Noi suntem scara spre nemurire, iar deciziile noastre, trăirile noastre, fericirile noastre, suferinţele noastre ... viaţa noastră alcătuiesc treptele către cer.
Viaţa e în mâinile noastre, de noi depinde dacă urcăm sau nu.
Zice cine ce vrea, eu cred în bunătate, în speraţă, în iubire şi în...oameni.
NOI suntem scara la cer, nimeni nu poate să urce treptele pentru noi.
Nu uitaţi Dumnezeu nu dă nimănui o cruce mai grea decât poate să ducă.

Închei cu un alt citat:
"Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor inmulţi la nesfârşit."

Stelele care cad...

Spune formaţia Taxi într-o piesă:

"Stelele care cad...
nu pier.
Stelele care cad...
se duc pe un alt cer."

În momentele de durere şi tristeţe omul trebuie să se prindă de toate mâinile pe care i le întinde Dumnezeu şi trebuie să creadă necondiţionat că toate suferinţele din viaţa aceasta îşi vor găsi răscumpararea în viaţa ce va urma.
Azi am realizat ce dor mi-e de câteva persoane din viaţa mea, unii s-au dus sus în ceruri, altii au ieşit din viaţa mea, iar unora le-am ieşit eu din viaţă.

Azi din nou am realizat cât de important e să iubeşti pe cineva şi să încerci să faci totul bine, să nu ai regrete, pentru că niciodată nu ştii care sunt planurile Celui de sus şi cât timp ne îngăduie nouă sau celor dragi pe acest pământ.
Învăţând din greşeli, şi încercând să le repar pe cele făcute deja pot să spun că sper din nou şi sunt mândră de asta, deoarece am avut momente cănd am crezut că nu mai pot spera.

Când e greu cineva de acolo de sus ne urmăreşte şi cum am spus eu când a murit bunica mea, ne ţine de mână. În speranţa aceasta mă culc în fiecare seară şi mă trezesc în fiecare dimineaţă, că merită fiecare secundă şi trebuie să lupţi până în ultima clipă.

Iar toţi cei care au plecat de printre noi sper să devină îngeri şi să ne fie mereu alături şi să vegheze asupra noastră şi când călătoria noastră se termină să ne întâlnim din nou la capătul drumului.

Pentru că trebuie să merite viaţa asta.
Trebuie.

...şi aşa se scrie istorie în Formula 1

Am câştigat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Mi-a trebuit aproape o săptămână să realizez şi să cred efectiv că în ultima cursă, ultimul viraj am câştigat campionatul.
Vorbesc despre F1 bineînţeles.

Pentru cine nu ştie eu sunt fan McLaren Mercedes şi din cauza plecării lui Kimi Raikkonen am ales să ţin cu Lewis Hamilton.

Nici acum nu reuşesc încă să leg două vorbe logice legate de cursa de duminică, pentru că practic n-a fost nimic logic în toată cursa.

Hamilton avea nevoie să termine pe locul 5 ca să câştige campionatul şi înainte cu 2 ture păreau sa i se spulbere visele deoarece a fost depăşit de Sebastian Vettel.

Pe pistă ploua era ultimul tur, Lewis era pe locul 6, Felipe Massa câştiga cursa şi era campion când maşina lui Timo Glock nu a mai rezistat cu cauciucurile pentru asfalt uscat şi Lewis în ultimul viraj al cursei şi implicit al campionatului îl depăşise.

Cei de la Ferrari se bucurau că Massa a câştigat campionatul dar le-a îngheţat zâmbetul pe buze când au realizat ce s-a întâmplat.

Trebuie să admit că mi-a fost milă de Massa, ar fi meritat la fel de mult ca şi Hamilton să câştige, amândoi fiind excepţionali în campionatul acesta.
Dar totuşi,după anul trecut când Lewis a pierdut cu o diferenţă de un punct anul acesta cu mult noroc, dar şi cu mult talent, şi-a luat revanşa.

De la ultimul campionat câştigat de Mika Hakkinen (favoritul meu nr 1)în 1999 au trecut 9 ani şi Mclaren după multe eşecuri şi ghinioane merită acest campionat.

Eu am plâns de două ori, o dată când am crezut că am pierdut şi o dată când am câştigat, ambele în decurs de 1 minut.

Dar şi cei doi protagonişti au plâns la sfârşit pe Massa se citea o durere profundă accentuată şi de faptul că a pierdut campionatul acasă, în faţa miilor de spectatori printre care cu greu se găsea vreunul care să nu-i scandeze numele.Tot respectul meu pentru el că a ştiut să piardă la fel de bine cum ar fi ştiut să câştige şi a plecat cu capul sus.

Mi-am promis că dacă pierde McLarenul campionatul din nou cu un punct atunci în veci nu mă mai uit la curse şi când Hamilton a căzut pe locul 6, m-am ridicat să ies din cameră, dar mami mi-a zis "stai jos că tot timpu tu spui că există miracole". Şi a avut dreptate.

Oricum şi cei care nu se bucură sunt convinsă că îşi vor aminti toată viaţa această cursă şi indeferent de cine a câştigat vor recunoaşte că această cursă a făcut istorie. Cred cum mulţi fan ai acestui sport cred acum că în 2008 la Interlagos s-au născut 2 campioni.

P.S. Tatăl lui Hamilton a spus că fiul lui va câştiga 8 campionate, aşa că vedem la anul dacă va continua drumul început anul acesta.

...and to make thinks clear

Şi o mică legătură între piesă, poză şi ...mine.
Piesa e din serialul One tree hill, unul din preferatele mele, cuvintele de lângă poză sunt spuse de Lucas lui Peyton când realizează că ea e iubirea vieţii lui, iar ...eu sunt ceva ce vreau să fiu şi ceva ce nu mai vreau să fiu.
Simplu, nu?
Aşa zic şi eu...
(by the way poza nu e creaţie proprie ci am primit-o modificată...thanks again)

...

...Va începe cu nişte versuri şi cu nişte muzică cu puţin din personalitatea pe care am avut-o şi pe care o vreau înapoi:

I don't need to be anything other
Than a prison guard's son
I don't need to be anything other
Than a specialist's son
I don't have to be anyone other
Than the birth of two souls in one
Part of where I'm going, is knowing where I'm coming from

I don't want to be
Anything other than what I've been trying to be lately
All I have to do
Is think of me and I have peace of mind
I'm tired of looking 'round rooms
Wondering what I've got to do
Or who I'm supposed to be
I don't want to be anything other than me

I'm surrounded by liars everywhere I turn
I'm surrounded by imposters everywhere I turn
I'm surrounded by identity crisis everywhere I turn
Am I the only one who noticed?
I can't be the only one who's learned!

I don't want to be
Anything other than what I've been trying to be lately
All I have to do
Is think of me and I have peace of mind
I'm tired of looking 'round rooms
Wondering what I've got to do
Or who I'm supposed to be
I don't want to be anything other than me

Can I have everyone's attention please?
If you're not like this and that, you're gonna have to leave
I came from the mountain
The crust of creation
My whole situation-made from clay to stone
And now I'm telling everyboy

I don't want to be
Anything other than what I've been trying to be lately
All I have to do
Is think of me and I have peace of mind
I'm tired of looking 'round rooms
Wondering what I've got to do
Or who I'm supposed to be
I don't want to be anything other than me

I don't want to be...

...

Stătea înghemuită într-un colţ de cameră şi lacrimile îi usturau faţa. Încerca să alunge amintirile dar nu reuşea. O urmau oriunde mergea, ca un câine fidel care nu-şi părăseşte stăpânul. Ţinute în lesă amintiri însângerate o urmau mereu în tăcere.
Căuta un colţ unde să se ascundă de ele, şi o umbră care să o învăluie şi nimeni şi nimic să nu o găsească. Dar nu reuşi. Aceleaşi feţe, aceleaşi gânduri, aceleaşi dureri, aceleaşi reproşuri, aceleaşi tristeţi, aceleaşi amintiri.
... Da, ar putea să înceapă şi aşa dar nu aşa va începe...

A tout le monde

În ciuda atitudinii mele destul de negative faţă de formaţia Megadeath am găsit totuşi câteva piese foarte bune. Am fost foarte sceptică în ceea ce îi priveşte pentru nu i-am cunoscut şi i-am categorizat ca fiind rivalii no 1 ai Metallica şi cu asta nu le-am dat nici o şansă.
Când am ascultat însă "A tout le monde", am realizat că băieţii aceştia au totuşi ceva de spus.
Metallica este şi va rămâne pentru totdeauna iubirea mea dar trebuie admis că şi alţii fac muzică bună.
Piesa asta este depresivă rău, poate de aceea mi-a şi plăcut aşa mult.
Decideţi voi dacă este doar despre moarte sau despre sinucidere, în esenţă este o piesă de rămas bun.(nu, nu am de gând să mă sinucid)
"A tout le monde
A tous mes amis
Je vous aime
Je dois partir"
(Lumii întregi
Tuturor prieteilor mei
Vă iubesc
Trebuie să plec)

LA MULŢI ANI LAU!

Unui om deosebit îi urez un simlu şi sincer La Mulţi Ani.

alea iacta est...

...zarurile au fost aruncate

Deciziile au fost luate,dar oare nu putem întoarce cumva timpul înapoi şi poate să luăm decizii mai deştepte?

Se spune că viaţa e un şir de suişuri şi coborâşuri...abureli. Sau cel puţin nu se referă la viaţa mea, care a luat-o în jos grav de tot.

A nasol rău de tot când te trezeşti dimineaţa fără un strop de bucurie, fără un strop de speranţă. Pe bune dacă n-aş avea un tatuaj cu speranţa pe spate care să-mi amintească de lucrurile în care cred, atunci le-aş fi uitat de mult.

Unde e fata care credea necondiţionat că speranţa moare ultima?

Regret prea multe lucruri în ultima vreme, îmi lipsesc prea multe lucruri şi oameni, trăiesc din amintiri şi gândesc..prea mult.

Oare zarurile au fost aruncate? Oare chiar nu se mai poate schimba nimic? Oare omul are doar o şansă şi dacă o iroseşte nu o poate lua de la capăt? 

Ghinion??...deloc

Să vă povestesc o zi normală din viaţa  mea. Nu fac ninic practic, sunt şomeră  momentan fără vreo speranţă că o să-mi iasă vreodată ceva.

Efectiv în afară de a mă uita la zeci de filme, a asculta tone de muzică şi a citi cărţi nu fac absolut nimic.

Şi astfel începe minunata mea zi de azi, lua-le-ar dracu de luni,mă trezesc şi eu cumva la 10 jumate, gândindu-mă(ca de altfel tot timpul în ultima vreme) că începe din nou o zi naşpa din viaţa mea şi mai naşpa. 

Şi cu acest "optimism" în mine vreau să ies în curte şi nu-mi observ proprii papuci pe scări şi mă împiedic aşa original, cad trei trepte şi mă lovesc bine de tot la spate.

După care parcă asta n-ar fi fost deajuns am reuşit să vărs şi vreo 2 litri de apă fierbinte pe picior.

Şi colac peste pupăză azi a fost şi ziua de curăţenie şi în tot elanul meu am zis că mă pun să curăţ candelabrele, m-am dezechilibrat cu scaunul şi am reuşit să cad şi cu scaun cu tot, dar totodată şi să sparg o parte din candelabru şi să nu scap cu atât am reuşit să cad cu genunchiul şi pe un ciob de sticlă.

Aaa şi până nu uit m-a lovit şi depresia, un val de sentimentalism, nostalgie şi regret cu care reuşesc oricum să trăiesc destul de greu în ultima vreme.

Deci dacă cineva vrea să fie în locul meu măcar pentru o zi aş fi foarte recunoscătoare.

Şi oricum până seara mai sunt multe ore şi mai poate să-mi pice tavanu pe cap sau ceva de genu ca să fie ziua asta şi mai bună.

back...

Am încerc să deviez cumva subiectul de la viaţa mea patetică şi să scriu despre altceva dar am ajuns la concluzia că e mai bine să-mi fac un alt blog pentru filme dat fiind că acesta a fost mereu un coş de gunoi al sufletului meu în care scriam despre tot rahatul numit viaţa mea. 

Aşa că rămâne totul cum a fost, acesta un blog cu şi despre sentimente, iar celalalt...nu.

Despre alegeri neinspirate

Nu prea vreau să plictisesc pe nimeni scriind despre criza cu salariile profesorilor că se scrie şi se vorbeşte şi aşa suficient despre asta dar nu pot să mă abţin să nu mă leg şi eu de ceva.

Noul ministru al învăţământului se numeşte Anton Anton.

Ce idiot îi dă un aşa nume la săracul copil?

Mă imaginez la şcoală să fiu întrebată cum mă cheamă şi să spun Renata Renata şi lumea să-mi zică "da am reţinut prenumele, dar nume de familie nu ai?"

Nasol rău. 

Mă rog toţi facem alegeri neinspirate dar dacă se poate să încercăm să nu ne marcăm copiii pe toată viaţa cu idioţeniile noastre.

Aviz celor care aveau de gând să-şi numească copiii după modelul Mercedesa, BMW, Samara, Ambasada, etc aberaţii de genu.

....sau Anton Anton

My list

Dacă tot am început să scriu despre filme vă scriu o listă a filmelor care merită văzute. E la nimereală nu în ordinea valorii lor.

Deci:

Black Hawk Down

American History X

Se7en

Frequency

The Lake House

Dragonfly

A Beautiful Mind

Million Dollar Baby

Schindler's List

The Pianist

City of Angels

Legend of the Fall

Shawshank Redemption

Green Mile

The diving bell and the butterfly

Brokeback Mountain

Scent of a Woman

Philadelphia

Into the Wild

Saving private Ryan

The hunt for Red October

Stigmata

One Flew Over the Cuckoo's Nest

Fight Club

Memento

Armageddon

Equilibrium

The devil's Advocate

The Cronicles of Riddick

The Matrix

We Were Soldiers

Tears of the Sun

Enemy at the Gates

The Great Raid

Forrest Gump

 Requiem for a Dream

The Transporter

Dacă vreţi nonsensuri

Sunt o mare iubitoare de filme.

Cu ceva timp în urmă am început să-mi fac un obicei în a descărca filme din diferite liste de cele mai bune x filme şi să mă uit seară de seară la cateva dintre ele.(Da ştiu se poate spune şi că viaţa mea e lipsită de orice alt eveniment)

Mă rog ideea e că sunt genu de om care se uită la filme care au ceva de spus, drame, filme de război, science fiction şi filme de acţiune mai rar(dar trebuie să fie foarte bune sau să conţină elemente importante ca şi Keanu Reeves, Wentworth Miller, Vin Diesel,Bruce Willis etc.)

Deci mă întorc, ideea e că mă uit la filme cu conţinut şi cu... sfârşit, preferabil. Şi exact asta nu mi-a ieşit în ultima vreme. Am dat peste toate filmele(şi mi-am dat seama că şi cu cărţile mai nou fac tot alegeri la fel de inspirate) care nu au nici un fel de sfârşit.

Nu e vorba de un sfârşit logic sau măcar bun, dar să fie un sfârşit fraţilor.

Dar nuuuu.

Bineînţeles că după 2 ore de absolută plictiseală şi monotonie marele film câştigător de Oscaruri "No country for old man" te lasă gură cască, nu de cât e de bun ci cât poate să fie de stupid. Nu spun că e un film rău, mie nu mi-a plăcut de loc dar măcar un rahat de sfârşit puteau să-i facă, poate îi dădea vreun sens. Mă rog, dezamăgire totală pentru mine.

Dar în aceeaşi seară mă autoconving că tre să mă mai uit la ceva care să merite şi aleg filmul "12 monkeys". Titlu interesant, la fel şi povestea din câte citisem, actori buni(Bruce Willis şi Brad Pitt) deci îmi tot spun că n-are cum să fie naşpa. 

Da, păi filmul în esenţă e bun(nu extraordinar dar bunicel) dar sfârşit n-are, adică are ceva dar nicidecum unul bun sau măcar cât de cât clar. Aşa că două dezamăgiri în aceeaşi seară.

Şi punctul pe i... mi-am luat cărţi de la bibliotecă(ştiu tocilara), evident am ales şi un Stephen King "The long walk", am aşteptat ceva interesant, dinamic, bun într-un cuvânt şi am primit....un rahat, o grămadă de puşti care tre să meargă pentru că dacă se opresc sau merg prea încet sunt împuşcaţi în cap. Unul invinge dar nu se ştie dacă moare şi ăla sau nu.

Să nu-ţi vină să te împuşti în cap, citeşti 300 de pagini în care niste imbecili nu fac altceva decât umblă şi la sfârşit eşti mai în ceaţă decât la început.

Şi dacă totuşi cele povestite vă stârnesc interesul atunci vă propun să vă uitaţi şi la următoarele: Fight Club, Pulp Fiction, The Butterfly Effect şi astea intră în categoria de filme ciudate fără un sfârşit prea clar dar măcar astea merită văzute.

Cam atât despre nonsensuri şi ore petrecute fără rost.

punct... si de la capat

Am intrat într-o uşoară depresie în ultimul timp şi încerc din răsputeri să ies cumva.

Aşa că pentru o vreme mă voi lăsa la o parte şi am să încerc să-mi dramatizez viaţa(de altfel deplorabilă) mai puţin şi am să scriu pe blog despre...lucruri, dar mai puţin despre mine şi viaţa mea de rahat.

Am încercat să scriu pe blog câteva articole despre mine, însă nu am fost capabilă, în ultima vreme nu pot să scriu nimic normal despre mine şi decât să-mi plâng de milă mai bine schimb placa.

Aşa că punct...

....şi de la capăt.

Metallica - The Day That Never Comes

Welcome back Metallica-Death Magnetic

Eram încă în Cipru la un net cafe cand am citit că Metallica şi-a lansat oficial noul album. Am şi ascultat încă acolo, de pe site-ul lor, căteva dintre piese şi pot să spun că am rămas gură cască.

Abia am aşteptat să ajung acasă să-mi descarc albumul şi acesta a şi fost primul lucru pe care l-am făcut cănd am deschis calculatorul.

Ce să spun? E bestial... Nu seamană deloc cu rahatul de St. Anger, are ceva din albumele vechi, din melancolia de pe Load, deci într-un cuvânt e un album bun fraţilor.

Metallica şi-a revenit.

După dezastrul ce l-au făcut cu St Anger shit în sfârşit au ieşit din letargie şi au compus nişte piese care chiar spun ceva.

Primul lucru pe care l-am observat e că au scris un Unforgiven III. Sincer mi-a fost cam groază să nu eşueze, să nu fie la fel ca trilogiile la filme care deobicei după primul film o cam iau la vale adică le cam scade valoarea artistică.

Până acum cu Metallica a fost invers, mie personal Unforgiven II îmi place mai mult decât Unforgiven iar acum pot să spun că sunt încântată de III.

Un alt lucru care e bătător la ochi e că pe album există o piesă instrumentală, pe care fanii au trebuit s-o aştepte 22 de ani. Până acum au avut două piese de acest gen: The call of Ktulu(1984) şi Orion(1986). 

Piesă Suicide and Redemption, ca şi celelalte instrumentale intră în categoria pieselor care trebuie ascultate pe întuneric cu ochii închişi şi astfel simţi cum ţi se face piela găinii. E un sentiment deosebit.

The Day that Never Comes are o uşoară tentă de One prin tema pe care o abordează-războiul. Videoclipul e mai mult un scurt-metraj care are în centru din nou un soldat şi căteva teme fundamentale: prietenia, datoria, dreptul de a alege... E o piesă foarte bună după părerea mea, dacă nu chiar cea mai bună de pe album.

Ceea ce se observă deasemenea la prima ascultare e că albumul are piese cu introduceri lungi şi multe solo-uri care de pe St. Anger lipseau cu desăvârşire.

În piese se regăsesc versuri cu mesaje puternice, care nu doar vor să transmită o duritate de suprafaţă ci chiar spun ceva.

Mie îmi place albumul acesta, nu spun că e ceea ce a fost Metallica înainte, pentru ca nu e. Ei nu vor mai fi aceeaşi niciodată şi nici nu vor face acelaşi gen de thrash pe care l-au făcut înainte.

Un And justice for all nu va fi egalat niciodată dar măcar pot încerca să facă ceva bun. Şi eu cred că le-a reuşit.

Tuturor celor care au ascultat Metallica vreodată dar i-au părăsit in 2003 cu St. Anger le spun doar să le dea o şansă şi să asculte Death Magnetic, poate vor fi surprinşi... pozitiv. 

Încheiere

Chiar printre primele aricole ale mele de pe blog am scris despre prietena mea cea mai bună şi la sfârşitul articolului am scris TO BE CONTINUED...

Acum din păcate la sfârşit nu voi mai putea să scriu aceleaşi cuvinte.

Înainte să plec am deschis un subiect cu Lau şi am plecat lăsîndu-l în aer. Nu sunt însă genul de om care lasă lucrurile neîncheiate aşa că am să scriu tot ceea ce a rămas nespus.

Nu sunt genul de om care uită.(nu mă refer la fapte în sine că cine mă ştie nu ma iubeşte pentru memoria mea deosebită)...

...Mă refer că nu sunt omul care uită că cineva i-a fost cândva aproape. Îi port şi am să-i port toată  viaţa în suflet pe cei pe care i-am iubit vreodată.

Lau e unul din acei oameni. Se pare că destinul nu ne-a făcut una pentru cealaltă, sau viaţa ne-a schimbat prea mult încît am devenit doi oameni incompatibili, dar ea a fost mereu şi va rămâne un om cu o valoare deosebită pentru mine. 

Nu ştiu unde s-au pierdut lucrurile, poate pur şi simplu nu mai suntem aceleaşi fete din liceu sau poate ne-a marcat prea mult acea dezamăgire şi n-am fost capabile să o luam de la capăt cum trebuia...de la zero.

Ne-am jignit prea mult înainte să plec şi prea multe rufe au fost spălate aici pe blog, de aceea îmi permit ca ceea ce am început aici să şi închei tot aici.

Lau, vreau să ştii că orice a fost, este sau va fi, vei rămâne acolo în sufletul meu toată viaţa. Nu contează cine este sau va fi în viaţa mea, eticheta de "cea mai bună prietenă" ai purtat-o doar tu şi nu cred să o mai poarte cineva în viaţă.

Vreau să ştii că îţi doresc tot ce e mai bun în lume, şi sunt sigură că îţi vei găsi o persoană care să-ţi fie sufletul pereche. Rămâi deschisă pentru că eu am fost doar o persoană din multele pe care ţi le va aduce Dumnezeu în cale.

Am avut câteva momente când m-am gândit să încerc să repar lucrurile, dar cred sincer că îţi este mai bine fără mine. Noi două am ajuns să avem alte moduri de a vedea viaţa(e ciudat deoarece am crezut mult timp că eşti unica persoană care vede lucrurile exact ca şi mine), dar viaţa a schimbat lucrurile şi noi am luat-o pe drumuri diferite. 

Orice ar fi vreau să fi un om foarte fericit, să te realizezi pe toate planurile şi să găseşti oamenii potriviţi care să-ţi fie mereu alături. (Dar în orice situaţie să ştii că uşa mea e mereu deschisă în faţa ta, oricând Lau pe bune).

Astea fiind spuse îmi cer iertare dacă te-am jignit şi sper că măcar să nu ne privim cu ură ci să păstrăm amintirea vremurilor bune. Să punem,cum spun eu, tot ce a fost bun într-o cutie şi să o păstrăm în adâncul sufletului.

La urma urmei tot ce ne rămâne din viaţa asta sunt amintirile.

Îţi mulţumesc pentru anii aceştia de prietenie şi îţi doresc tot binele din lume pe viitor.

Home sweet home

Ce interesantă e viaţa asta, nu?

Acum o luna şi jumătate vă scriam că plec în cipru pentru 6 luni şi iată-mă acum din nou acasă. Niciodată n-as fi crezut că am să spun că mi-a fost dor de România, dar ăsta e adevărul.  Nu m-aş fi întors acasă dacă mi-ar fi fost bine acolo. 

Pot să spun doar că nu a fost chiar ceea ce mi-am dorit şi a trebuit să plec în altă ţară să-mi dau seama că de-a lungul timpului am devenit un om foarte calm şi această trăsătură de caracter mi-a făcut aproape imposibil să-i accept pe oamenii de acolo şi mentalitatea lor stupidă, lipsită de orice respect faţă de cei din jur.

Aşa că m-am întors acasă şi deja planific să plec în altă parte. Ştiu sună a nebunie, abia am scapat de dracu o şi caut pe mă-sa. Dar ce să facem asta sunt şi optimismul mă învinge ca deobicei.

Sincer, cred că mai rău nu poate să fie:-)

Goodbye for now

Mâine plec în Cipru să lucrez pentru o perioadă de cel puţin 6 luni.Sper să fie bine şi să merite.

Nu ştiu când voi mai avea ocazia să scriu pe blog, aşa că pentru o perioadă de timp acesta este un rămas bun în care vă urez tuturor numai bine, să fiţi cuminţi şi să aveţi grijă de voi.

Bye.

Metallica - Mama Said

Mama

Eu şi mami suntem un cuplu ciudat,de aproape 23 de ani împreună la bine şi la rău. Avem momentele noastre, ne mai certăm, dar în adâncul sufletului amândouă ştim că cealaltă ne iubeşte orice ar spune sau ar face.

Acum că vreau să plec, pentru cine ştie cât timp, mi-e foarte greu să o las aici, singură. A plâns deja şi va mai plânge mult după ce voi pleca pentru că ştiu că ea în afară de mine nu are pe nimeni. Îi este foarte frică pentru mine şi îi este foarte frică să n-o las singură. Dar noi două avem o înţelegere, oriunde mă duc eu,vine şi ea cu mine. (nu e cazul acum când merg să lucrez)

Şi mie îmi va fi dor de ea dar sper ca atunci când voi veni acasă să pot să-i dau înapoi măcar în parte tot ceea ce mi-a dat ea mie.

Mi-a spus cu ochii în lacrimi că orice s-ar întâmpla să ştiu că eu sunt totul pentru ea. Şi eu o iubesc pe mami enorm de mult şi sper să pot fi aici pentru ea întotdeauna. Sper ca Dumnezeu să aibă grijă de ea, să fie sănătoasă şi să o răsplătească pentru tot ceea ce a făcut pentru mine.

Despre simplitatea lucrurilor

Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile complicate. Fug de complicaţii, mă sufocă. Nu suport să fiu sufocată, ţin la libertatea mea mai mult decât la orice altceva. Poate e stupid sau de neînţeles dar pentru mine libertatea mea înseamnă mai mult decât să spun sau să fac ceea ce vreau. Pentru mine a fi liber înseamna a fi eu, cu bune cu rele.

A fi liber înseamnă a trăi simplu.

Viaţa nu are voie să devină un şir infinit de explicaţii doarece lucrurile care deja ajung să fie întreţinute doar prin scuze şi explicaţii nu mai sunt ceea ce trebuie să fie. Oricât de urât ar suna trebuie să recunosc că lucrurile forţate nu merg. Când cewa e ţinut în viaţă cu forţa e ca un om care e legat pentru toată viaţa de un aparat respirator, trăieşte dar doar pentru că îl ţine ceva în viaţă, nu pentru că ar rezista şi singur.Nu spun că aia nu e viaţă dar evident nu una împlinită.

Ar fi bine dacă omul apărându-şi propria libertate nu ar răni pe alţii, dar o face, uneori. Ar fi perfect dacă nu ar exista atâtea complicaţii în viaţă şi totul ar fi simplu. Dar nu se poate.

Am învâţat pe pielea mea că e foarte greu să lupţi pentru ceva ce e pe moarte. Însă nu mă pot lăuda că mi-a ieşit vreodată. Aşa că poate am să încep să lupt pentru mine însămi un pic şi poate cine vrea să spună că sunt egoistă dar de acum înainte voi da explicaţii doar Celui de Sus şi îmi voi cere scuze doar de la El, că doar El e în măsura să mă ierte. În rest voi fi ceea ce vreau să fiu şi dacă doar un om mă va accepta aşa atunci doar unul va fi, dacă vor fi zece vor fi zece.

Însă pentru nimeni nu merită să renunţi la tine.Că oare pentru tine câţi se vor schimba în viaţa asta?

Toţi suntem buni în felul nostru şi nu merită sa ne schimbam pentru nimeni.Lucruri se pot ajusta, compromisuri se pot face dar în final cineva totuşi trebuie să ne iubească aşa cum suntem.Cine când găseşte acea persoană doar Cel de Sus va decide.

Însă până atunci trebuie să trăim.Că doar o viaţă avem şi mâine poate fi prea târziu.

Cred că lucrurile sunt simple şi se află în faţa ochilor noştri doar că noi le complicăm inutil şi ajungem să nu vedem pădurea de copaci.

Lucrurile durabile sunt simple şi fără cuvinte prea multe.

"Toate lucrurile marete sunt simple si majoritatea lor pot fi exprimate intr-un singur cuvant: libertate, justitie, onoare, datorie, mila, speranta."(winston Churchill)

Why?

De ce?

De ce şi trandafirii cei mai frumoşi au spini?

De ce şi lucrurile bune dor?

De ce mor Îngerii?(asta e dintr-un film, că în rest îngerii nu mor)

De ce?

Bune întrebări.Habar n-am. N-am nici cea mai vagă idee.

N-am nici cea mai vagă idee de ce simt că îmi alunecă totul printre degete, fără să pot face nimic.N-am nici cea mai vagă idee cum am ajuns din nou aici.

Când eram ferm convinsă că acum încep să meargă lucrurile bine şi viaţa mea intră pe un drum normal, dintr-odata deraiază iar totul şi mă trezesc în mijlocul neantului, din nou la fel de pierdută ca înainte.

Urăsc sentimentul ăsta de habar n-am de unde vin, unde sunt şi încotro mă îndrept.Urăsc să fiu aşa pierdută în spaţiu cu o grămadă de sentimente amestecate şi care se contrazic unele pe altele.

În capul şi în sufletul meu e acum ca Turnul Babel unde toţi vorbesc pe limba lor şi nu se înţeleg.Asta e şi în mine- haos.

Sper să dispară cu toate că ştiu că de la sine nu se rezolvă nimic. Dar atunci cum?Oricât de surprinzător ar fi habar n-am.

Sper să-mi dau seama că mai curând că altfel nu va fi bine.Pentru nimeni.

Louis Armstrong - What A Wonderful World

Gabriel Garcia Marguez "Un geniu îşi ia rămas bun"

Am observat că Lau mi-a lăsat comment citate de Garcia Marguez şi mi-am adus aminta de un slide-show cu acelaşi conţinut însă nu mi-am dat seama cum se pune pe blog aşa că am să postez varianta originală, ultima scrisoare din veacul lui de singurătate:
"Un geniu isi ia ramas bun"

Gabriel García Márquez s-a retras din viaţa publică din motive de sănătate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de rămas bun prietenilor, cititorilor şi admiratorilor lui, şi datorită Internetului acum este difuzată. 

Vă recomand s-o cititi, întrucât acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai strălucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat mişcător.

"Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic. 

Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică. 

Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi cât m-aş bucura de o îngheţată cu ciocolată! 

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucaţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest, m-aş întinde la soare, lasând la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul meu. 

Doamne Dumnezeul meu dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul încarnat al petalelor... 

Dumnezeul meu, daca aş avea o bucăţică de viaţă... N-aş lăsa să treacă nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriţii mei şi aş trăi îndrăgostit de dragoste. 

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toata lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna. 

Am învăţat că um om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod neferecit mor. 

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţisa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe usă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş ştii că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc"şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii. 

Întotdeauna exista ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greşesc şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ţi spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita. 

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când ii vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog" şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii. 

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea pentru a le exprima. Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine."

Metallica - The Unforgiven II

Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-si recăpăta sănătatea Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uita prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca si cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc….şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot sa-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna. 

Citate

Eu sunt unul din puţinii oameni care colecţionează citate, şi m-am gândit să pun unele din preferatele mele pe blog. Cu timpul voi mai scrie dintre ele. Printre primele ar fi:

"Nu uita,  nimic nu moare sub stele"

"Omul de ieri a murit în cel de azi, iar cel de azi moare în cel de mâine" (Plutarh)

"Pentru ca răul să învingă pe pământ este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic." (Edmond Burke)

"Visează ca şi când ai trăi pentru totdeauna, trăieşte ca şi când ai muri azi. "( James Dean)

" Fericirea e făcută din iluzii, speranţă, încredere în oameni şi în tine însuţi, iar apoi din prietenie."

"Atâta timp cât  nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina, sub paşii tâi care urcă ele se vor înmulţi la nesfârşit"(Franz Kafka)

" Egyetlen ismeret van a többi csak toldás, alattad a föld, fölötted az ég, benned a létra" (Weores Sandor)

"A boldogság - pillangó, melyet ha kergetsz, újra és újra tovaröppen tőled, ám mihelyt csendben elülsz, talán rálibben válladra."(Nathaniel Hawthorne)

"A remény jó dolog, talán a legjobb. És a jó dolgok nem halnak meg, miként a rosszak sem élnek örökké."(Stephen King)

"Ha az ember megszeret valakit, (...) egészen soha nem gyógyulhat ki belőle."(Stephen King)

"Ha Isten egy pillanatra elfelejtené, hogy rongybábu vagyok csupán, és egy darabka élettel ajándékozna meg, lehet, hogy nem mondanék ki mindent, amit gondolok, de biztosan megfontolnék mindent, amit kimondok. A dolgok értékét nem abban látnám, amit érnek, hanem abban, amit jelentenek. Keveset aludnék, többet álmodnék: megértettem, hogy ha csak egy percre is lehunyjuk szemünket, hatvan másodpercnyi fényt veszítünk el örökre."(Gabriel Garcia Marquez)

"Próbálj meg úgy élni, hogy ne vegyék észre, ott ahol vagy, de nagyon hiányozzál onnan, ahonnan elmentél."(Victor Hugo)

“The most important of life's battles is the one we fight daily in the silent chambers of the soul.”
(David McKay)

“There would be no passion in this world if we never had to fight for what we love.”
(Susie Switzer)

“The hardest battle you're ever going to fight is the battle to be just you.”(Leo F. Buscaglia)

"We are each of us angels with only one wing, and we can only fly by embracing one another." (Luciano de Crescenzo)

"You've gotta have hope. Without hope life is meaningless. Without hope life is meaning less and less."

"Always remember to be happy because you never know who's falling in love with your smile."

"When I stand before God at the end of my life, I would hope that I would not have a single bit of talent left, and could say, "I used everything you gave me." (Erma Bombeck)

"I hope life isn't a big joke, because I don't get it." (Jack Handey) 

"Dreams are illustrations... from the book your soul is writing about you."(Marsha Norman)

"If you want to be happy, be." (Lev Tolstoy)

"Happiness often sneaks in through a door you didn't know you left open." (John Barrymore)

In memoriam

Mama (bunica mea) a plecat dintre noi acum o lună şi jumătate. La cei 88 de ani ai ei, pot să spun că a trăit mult, sănătoasă până cu jumătate de an înainte când brusc a paralizat. A găsit-o mami căzută afară pe jos, cu faţa deformată şi cu partea dreaptă paralizată. A fost groaznic să o văd aşa. Niciodată nu mi-am imaginat că o să moară astfel mai ales că întotdeauna a fost un om plin de viaţă, foarte activ, chiar neobosit.

A căzut în dimineaţa aceea şi nu s-a mai ridicat. Şi-a trăit ultimele 6 luni în pat. Ne-a fost greu la toţi, ea se ura că era neajutorată iar nouă ne era greu să o vedem aşa. Totuşi a fost relativ bine multe luni de zile. S-a înrăutăţit în ultima săptămână şi după nişte chinuri groaznice a plecat. Se lupta pentru aer, lupta omului care ştie că trebuie să plece dar nu vrea să-i lase pe cei dragi în urmă. În ultimele zile nu a mai fost conştientă, doar se chinuia să respire şi nimic mai mult, nu şi-a mai deschis ochii şi nu ne-a mai auzit când ne-am luat rămas bun.

Acuma când scriu mă ia din nou plânsul. N-am apucat să-i spun nimic, să-mi cer scuze pentru tot ce am greşit, să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine, n-am apucat să-i spun cât de mult am iubit-o şi cât de dor îmi va fi de ea. 

Îmi lipseşte des bătrânica aceea care se plimba în curte şi care mă certa că eram dezordonată, sau din contră mă apăra când mă certa mami.

Practic şi ea mi-a fost mamă, ea a stat cu mine mai tot timpul deoarece mami era la servici. Vreau să cred că firea mea vorbăreaţă e moştenire de la ea şi vreau să am şi eu acelaşi chef de viaţă pe care l-a avut ea de-a lungul acestor mulţi ani.

Toată viaţa ei mi-a încurcat numele cu a lu mami. Uneori mă supăra asta pentru că am crezut că o iubeşte mai mult pe mami şi mă confundă cu ea. Dar totuşi când era pe moarte dar încă era conştientă pe mine m-a chemat să mă ia în braţe. M-a iubit foarte mult şi sper că de acolo sus unde e acuma, se uită la mine şi mă ţine de mână să trec peste greutăţi.

Mami nu înţelege de ce nu merg la cimitir. Pentru mine nu e nimeni acolo sub pământ, pentru mine ea e în suflet şi de acolo nu o scoate nimeni. Uneori mi-e dor de ea dar eu n-o arăt asta, stau sub plapumă şi plâng sau vărs o lacrimă fără să vadă cineva. Ştiu că şi ea ar fi vrut să nu plângem după ea, să ne trăim viaţa mai departe şi să ne nu ne mai certăm.

Când am fost mică ani de zile am dormit cu ea, şi şi acuma cel mai bine pot să dorm în patul acela în colţul meu de parcă şi acuma ar fi acolo. Când eram mică îmi era frică să nu iasă ceva de după pat. Mă ghemuiam spate în spate cu ea şi aşa nu mai putea nimic să-mi facă rău.

O ţin minte cum mergeam cu ea pe la prietene de ale ei, cu timpul tot mai incet şi mai greu şi un drum care dura jumătate de orăs  făcea o oră apoi şi distanţa se făcea tot mai mică, până ce o plimbare din curte până în grădină devenea lungă şi dificilă.

La mama îi plăcea să povestească, uneori mă plictisea cu aceeaşi poveste auzită de zeci de ori, dar în general îmi plăcea s-o ascult. Erau amintiri din 88 de ani. Nu mulţi vor putea să se mai laude cu atâţia ani şi atâtea amintiri.

Mi-e dor de ea şi acum, nu la fel de des ca atunci când a murit dar îmi aduc aminte de ea. Dar ştiu că e mai bine aşa. Ştiu că nu aş mai fi rezistat prea mult să o văd cu ochii sticloşi, nemişcată şi luptându-se pentru o gură de aer. Şi aşa a suferit prea mult şi lunile de boală au şters multe alte amintiri şi acum dacă mă gândesc la ea prima dată o văd în pat şi apoi dacă mă gândesc mai mult îmi amintesc alte momente.

Ştiu că îi e mai bine acolo unde e. Ştiu că mă vede de sus şi plânge cănd plâng şi râde cănd râd. Ştiu că are grijă de mine aşa cum a avut de când m-am născut. Sper să ştie că îmi pare rău pentru greşeli şi că n-am să o uit niciodată. 

Din trei am rămas doar două şi nu e uşor aşa.  Golul ei nu-l poate umple nimeni. Sper doar ca Dumnezeu să-i fi pregătit un loc bun şi că o dată ne vom întâlni şi vom fi din nou împreună.

Până atunci o să mă rog pentru ea şi o să sper că şi ea va veghea asupra mea.

Pentru cea mai dragă bunică din lume: NU TE VOM UITA NICIODATĂ.

In memoriam mama.

Dissapointment

Uneori mă întreb oare de ce mă înşel mereu în oamenii de care îmi place şi în care am încredere. Şi nu găsesc răspuns. Ultima perioadă a fost din nou una în care am luat cam multe pălmi şi nu pot să mă laud cu prea multe lucruri bune.

Să vorbim despre el. Rămâne un el fără nume că nu asta contează.

El este coleg de serviciu cu care au încercat alţii să mă combine. A început să-mi placă de el dar el n-a vrut nimic invocând fel şi fel de explicaţii. Le-am acceptat şi mi-am dorit să fim prieteni.

Bad move....

Niciodată n-am fost omul alegerilor prea bune dar asta a fost una din cele mai nereuşite. Să mă explic de ce. Am ţinut cu o mie de mâini de cineva care acum nici nu vorbeşte cu mine(noi) şi care o uitat complet că am fost vreodată amici sau cum o vrea el să zică.

Ceea ce e dureros nu e faptul că nu vorbim ci cât de uşor pot să dea unii cu piciorul în alţii şi cum pot să trecă fără resentimente peste lucruri. De pe o zi pe alta te trezeşti înlocuit cu altcineva şi ajungi să te înrebi oare cu ce ai greşit. După aia te milogeşti, te rogi de el să fiţi ok şi în final el te iartă. Amuzant nu? Orice ar fi EL te iarta.

Acum nu a mai fost cazul, am încetat să ne mai rugăm, pentru că atâta timp cât pentru cineva nu meriţi atât să-şi lase un pic orgoliul deoparte atunci nici ţie nu trebuie să-ţi merite.

Faza e că mi-a plăcut de el, în ciuda difernţelor noastre de caracter şi a faptului că îmi găsea mereu ceva de criticat. M-au durut de fiecare dată vorbele lui de genu: eşti crizată, vrei să fi în centrul atenţiei, etc.

Dar am trecut peste ele pentru că îmi plăcea de el şi vroiam să fim prieteni.

Bad move again....

Prea uşor s-a dus şi acum e prieten cu omul care mă vorbeşte permanent de rău, care nu mă suportă şi care inclusiv la un moment dat a încercat să facă tot poibilul să rupă gaşca noastră(dacă stau să mă găndesc nici nu ştiu dacă am fot vreodată o gaşcă). Păcat să-l vezi lângă ea, păcat să te înşeli aşa de mult în cineva.

Interesant că nu sunt supărată pe el ci doar dezamăgită. Dezamăgită că din nou a trebuit să realizez că aleg oamenii greşiţi, că din nou a trebuit să plâng, că mi-am pus încrederea iar în omul nepotrivit.

Pare stupid că fac aşa mare caz din asta, dar am irosit prea mult timp rugându-ne de el şi încercând să fim prieteni, prea mult timp din nou ca după aia să realizezi că e persoana greşită. Şi acum întrebarea oare de ce?  Sincer nu ştiu, părea omul potrivit.

Bad move again....

Cam multe mişcări proaste pentru o singură persoană. Păcat că n-au meritat. Păcat că trebuie să realizezi că degeaba te ţii cu o mie de mâini de cineva dacă el vrea să-ţi lase mâna o va face.

Pentru El: Deschide-ţi ochii şi încearcă să vezi ce contează cu adevărat şi cât de puţini oameni merită efortul. E bine să fi orgolios dar uneori cănd se rupe ceva trebuie să-l laşi puţin deoparte şi să încerci să salvezi ceva.

Dacă merită. 

Indecent proposal

Pentru necunoscători e titlul unui film cu Demi Moore în care ea primeşte o propunere de a se culca cu un tip în schimbul a 1 milion de dolari. Ea şi soţul ei acceptă oferta pentru că au nevoie de bani dar asta le distruge căsnicia.

Sooo ce legătură are asta cu mine?

Am scris în articolul trecut că am primit la Motorock oferte mai mult sau mai puţin decente şi că una dintre cele mai interesante am să o povestesc. E genu de ofertă pe care o primeşti o dată în viaţă şi depinde de caracterul tău dacă îl accepţi sau nu. Eu n-am făcut-o. Poate pentru că sunt proastă, poate pentru că mi-e frică sau poate pentru că nu sunt genul de om care să se vândă.

Deci povestea e asta pe scurt: vine un tip la motorock pe un Harley bestial, se aşează cu noi la masă înainte de paradă, îl întreb dacă duce pe cineva cu el la paradă, zice că da, închei subiectu şi intenţionez să mă duc cu un amic de-al meu, vine înapoi, zice că fata pe care trebuia să o ducă nu a mai apărut şi mă duc eu cu el, ulterior stă cu noi la masă şi aproape toata după-masa, vorbim,bem, îmi spune că mă place, îmi povesteşte despre el(39 de ani, miliardar, căsătorit, cică întenţionat să divorţeze, cu doi copii, care călătoreşte peste tot şi are bani de nu ştie ce să facă cu ei) şi în final mă invită cu el prin Europa(bineînţeles nimic serios doar să petrecem un timp plăcut împreună).

Pe scurt asta e povestea, la început oferta a părut foarte interesntă dar cu capul limpede am realizat că asta nu sunt eu, nu-s genu de femeie care sa facă ceva doar pentru bani.

Poate am s-o regret o dată, sau poate nu.

Un lucru ştiu sigur că am să-mi păstrez integritatea şi atitudine faţă de viaţă şi o să încerc să fiu mereu ceea ce sunt fără compromisuri şi tot ce voi avea, voi avea pe cont propriu nu mulţumită unui "sponsor".  Niciodată nu motorul sau maşina sau banii m-au atras la cineva şi n-o să schimb asta acum.

Sooo asta e povestea unei propuneri nu foarte decente dar refuzate.

Motorock 2008 episode 2

Cu ce să încep? Să spun că a fost bestial?

A FOST BESTIAL!

Concerte super ok, oameni extraordinari, dat din cap până nu mai poţi să ţi-l mişti.(Sunt convinsă că nu sunt singura care se mişcă azi ca robotul şi nu se poate apleca nici măcar asupra farfuriei de mâncare ca lumea (e destul de amuzant când mănânci stând aşa rigid ca o bucată de lemn, dureros dar funny).

Am o vânătaie imensă pe mână deoarece am pe o mână ceas şi când aplaudam în continuu dădeam în el. N-am observat până nu mi s-a umflat iar acum e şi de o culoare foarte frumoasă. Dar nu contează, trece.

Să încep totuşi cu începutul, am mers la paradă cu cel mai cool motor dintre toate - un Harley Davidson, ultimul model cumpărat de tip acum o lună. Am băut wiskey dar hal domnului pâna la limita de a mă simţi bine şi nu de a mă îmbăta. Am primit căteva oferte mai mult sau mai puţin decente dar le-am cam refuzat pe toate.(despre una mai interesantă s-ar putea să scriu mai încolo)

Totuşi pot să spun că mi-am făcut câteva cunoştiinte noi cu care sper sa ne revedem pe la alte întâlniri. Adevărul e că nu m-a deranjat nici sa rămân singură în faţa scenei pentru că poţi să te simţi bine şi cu oameni pe care nu-i cunoşti dacă ai ceva în comun, în cazul de faţă iubirea pentru rock şi cheful de distracţie.

La ultima trupă stăteam sus pe scenă, frântă de oboseală, lângă mine un tip din Arad, în cealaltă parte un tip din Timişoara, în faţa noastră o gaşcă din Oradea, toţi la fel de ... mahmuri, obosiţi şi totuşi fericiţi ca mine.

Pot  să spun după ce ăsta e al treilea an consecutiv cănd merg la Motorock că a fost cel mai tare de până acum. În primul an eram cu un tip care nu le prea avea cu rocku, s-a plictisit şi după 2 ore deja mă stresa să plecăm acasă. Anul trecut am profitat de libertate, dar.... un pic cam mult. Cam jumătate din tot Motorocku e o imensă pată neagră pentru mine. Anul ăsta am găsit balanţa şi pot să spun că în ciuda durerilor de gât şi spate dacă mâine ar fi din nou, aş sta tot în primul rând în faţa scenei.

Sunt mândră de Pecica, de data asta le-a ieşit 100%. Când am întrebat câţiva cum îi la noi toţi au spus că e foarte cool şi că ne vedem şi la anu.

Poate nu la anu poate la Periam sau la Peninsula, dacă nu cu ei atunci cu alţii, că atâta timp cât există rock şi rockeri vor exista şi întâlniri şi festivale unde să poţi să dai din cap.

Soooo până anul viitor, bravo Pecica ţine-o tot aşa să putem  fi mândri că suntem de aici şi când îi spunem cuiva că suntem din Pecica să spună: aaaaa Motorocku!!!!!!!!!!!!!!

ROCK ON!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

.........the end.

Motorock 2008 episode 1

IT WAS SOOOOOO COOOOOL!!!!!!!!!!!!!

Ieri a fost prima zi a Motorock-ului din Pecica.  Când am ajuns acolo m-am speriat şi nu de cât de mulţi sunt ci cât de puţini. Am crezut că asta va fi - o mână de oameni care vor da din cap la atracţia serii, formatia Moby Dick. Dar nu, la concertul lor in ciuda ploii au fost o grămadă în faţa scenei.

Moby Dick, formţie ungurească de metal, formata la inceputul anilor 80 a făcut un show bestial aseară. Au cântat mult... şi bine.Cu toate că fix la mijlocul concertului lor a început să plouă, majoritatea au rezistat şi au continuat să dea din cap. Noroc că ploaia s-a oprit repede şi au mai revenit în faţa scenei şi dintre cei care s-au retras sub corturi.

După concert câţiva am rămas în faţa scenei şi am continuat sa ne distrăm. Asta e cel mai cool la întălniri de genu, nu contează că eşti român sau ungur (zise  un slovac) eşti rocker şi asta e tot ce contează.

Rock-ul uneşte cel mai bine oamenii, nici un gen de muzică nu adună şi nu leagă oamenii aşa cum face rock-ul.

Din păcate în Pecica acesta este singurul eveniment la care merită să mergi (asta dacă eşti rocker, că dacă eşti manelist mai avem şi praznicul).

Oricum motociclişti au venit mulţi, cu motoare bestiale de la choppere la cele de viteză cu o grămada de tipi cool pe ele:)

Eu cred că am început bine aşa că vedem ce o fi azi, mai ales că anul acesta mi-am planificat şi să ţin minte ceva din tot evenimentul, nu ca anul trecut, şi anul ăsta vreau sa fiu acolo la Necropolis şi la Cash că anul trecut din motive tehnice le-am ratat (motive tehnice=vodcă).

so to be continued....

And Justice For All

De ce Unforgiven?

Pentru că e cel mai expresiv titlu, cred, sau cel puţin pentru mine, dintre toate piesele Metallica.

De ce Metallica?

Inutilă întrebare: DOAR PENTRU CĂ E CEA MAI BUNĂ FORMAŢIE

Pentru fiecare există un gen de muzică în care se regăseşte, o anumită formaţie, o anumită piesă. Pentru mine asta e Metallica. Îmi place cu bune cu rele, cu albume geniale ca  And Justice For All şi cu albume mai puţin bune (şi încă am spus puţin) ca şi Saint Anger. Dacă îţi place ceva îţi place cu totul. M-am îndrăgostit de Metallica acum 2 ani (sunt o rockeriţă "întârziată) şi a fost iubire la prima ... audiţie. La început baladele, apoi tot. 

Nu există piesă cu versuri goale care să nu spună ceva, sau piesă instrumentală de la care să nu mi se facă pielea găinii. Nu există videoclip care să nu spună ceva sau chiar care sa te facă să plângi (Turn the Page de exemplu sau chiar şi One).

Şi ce să mai spunem despre cea mai frumoasă baladă din lume: Nothing Else Matters.

Nu contează pentru mine genul pe care îl reprezintă sau că mulţi consideră Megadeath ca fiind o formaţie thrash mult mai buna decât Metallica. Pentru mine ei sunt cei mai buni: James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammet şi (4 me) Jason Newstead. Nu sunt o mare fana a lui Robert Trujillo, dar recunosc că este un basist foarte bun (dar nu e potriveşte deloc cu stilul formaţiei). Şi să nu-l uit pe Cliff Burton (R.I.P.) care din păcate a murit într-un accident încă în 1986.

E interesant sa spui date de genu 1981(anul formării trupei) caci a fost cu 4 ani înainte să ma nasc eu. Şi eu i-am descoperit aşa târziu. Dar nu-i nimic, sper să mai cânte mulţi ani de zile şi să le dea peste bot la toţi cei care spun că thrash-ul a murit respectiv că Metallica a avut valoare pana la aparitia Black Album(1991). Pentru toţi cei care nu mai cred în Metallica să....(nu vreau sa vorbesc urât pe propriul meu blog) so să....şi ţină părerea pentru ei.

Metallica a fost, este şi va fi pentru toţi iubitorii de rock.

Sooooo..... AND JUSTICE FOR ALL

Despre cei 7 ani ( ±)

A început ciudat. Nu ne-am suportat, apoi ne-am tolerat şi am început să ne cunoaştem.Au trecut 7 ani de atunci şi ea e singura care e şi acum aici, ştie totul despre mine, care înţelege şi acceptă, pe scurt ea e singura care mă cunoaşte.

Vorbesc de Lau (Puiu) bineînţeles.

Dacă înainte aş fi râs daca mi-ar fi zis cineva că va fi cea mai buna prietenă a mea acum nu pot să-mi imaginezi ca ea să nu mai fie în viaţa mea. 

Deci, ne-am cunoscut, ne-am împrietenit, am trecut prin multe împreună. Şi separat, căci dintr-o prostie nu am vorbit mai bine de un an. Dar e interesant că Dumnezeu îţi aduce înapoi în viaţă ceea ce contează şi e adevărat că "Nu poţi pierde decât ceea ce n-ai avut niciodată". Ceea ce ai avut rămâne pentru totdeauna.

S-au schimbat mulţi oameni în jurul nostru, au intrat şi au ieşit mulţi în şi din viaţa noastră şi prea puţini ne-au rămas. Două persoane au fost doar stabile ea pentru mine şi eu pentru ea. 

Cred în destin, cred că orice ar fi noi două vom rămâne.

Câteodată nu e uşor, ne mai certăm, ne împăcăm şi poate multi judecă prietenia noastră după aparenţe(nu că ne-ar păsa dar totuşi uneori e deranjant). Unii văd doar suprafaţa, nu şi faptul că noi două în mod interesant deobicei ştim fără cuvinte ce crede cealaltă, că instantneu ne gandim la aceleaşi lucruri, că în general şi când e de râs şi când e de plâns le suntem acolo una lângă cealaltă.

Totodată ne completăm foarte bine, eu sunt optimistă ea ma ţine cu picioarele pe pământ(dar când vrea poate şi ea să fie foarte tare), eu sunt cea uitucă dar ea îmi aminteşte tot timpu detalii ce trebuie ţinute minte, eu sunt cea care e mai uşor dărâmată de răutatea din jur dar atunci vine ea şi-mi reaminteşte că toate astea nu contează. 

E mult de spus despre cei 7 ani. Am fost copii de 14-15 ani şi acum avem 21-22. Am terminat facultatea deodată şi încă mai muncim şi în acelaşi loc, stăm la 10 case distanţă(şi totuşi lenea din noi ne face câteodată să preferăm să vorbim la telefon o oră sau pe mess mai multe decât sa mergem o distanşă aşa mică). Dar totuşi oriunde ne-ar duce viaţa eu sper şi cred că o sa avem la ce să ne întoarcem amandouă.

Pentru aceşti 7 ani îţi multumesc dar nu ca la sfârşit de ceva căci ăsta e genu de serial care TO BE CONTINUED...

Aaaa şi încă ceva, ea mi l-a trimis:

"Prietenia se masoara doar in amintiri,voie buna,liniste si iubire...prietenia inseamna iubirea suprema, cel mai valoros lucru, cea mai deschisa comunicare...adevarul cel mai sever,cel mai sincer sfat si cea mai mare comuniune de ganduri de care sunt capabili femeile si barbatii.Nu exista iubire mai mare si mai puternica decat cea pe care o exprima prietenia... un lucru bun devine mai bun si mai frumos daca poti sa-l imparti cu prietenii. Prietenii au ceva ce iti lipseste...de pilda optimismul.Ei te fac sa simti ca totul va fi bine in lume cat timp iti vor sta in preajma.Kilometri obositori trec repede si ii parcurgi mai vesel, mai usor...Si lumea-ntreaga pare mai senina cand ai un prieten drept insotitor... Prietenii cei mai apropiati sunt cei care inteleg cel mai bine ce e cu viata noastra, carora le pasa de noi la fel ca si noua,care ne sunt alaturi la succese si la esecuri, sunt cei care rup farmecele asupra singuratatilor noastre.Prietenii trainici sunt cu adevarat una dintre bogatiile vietii.Avutia ta este acolo unde sunt prietenii tai.Temelia adevaratei prietenii este incredere !!!Edificiul ei-respectul.....Prieteni, tovarasi de drum,iubiti, ne sunt cei care ne acorda increderea lor deplina.. Un prieten este alaturi de tine atunci cand nu mai e nimeni altcineva...Tot ce pot face pentrul prietenul meu este sa-i fiu pur si simplu prieten..Nu am averi cu care sa-l rasplatesc..Daca el stie ca prietenia lui ma face fericit,nu va dori o alta recompensa.In asta consta maretia prieteniei. .....Tin la tine pt ca stii sa ignori slabiciunile si ratacirile mele si ma sustii cu fermitate sa dau ce-i mai bun din mine.Un prieten te accepta asa cum eshti...dar spera la ceea ce ai putea sa fii....... Pt a-ti face un prieten trebuie sa mai inchizi cate un ochi.Pt a-l pastra insa pe amandoi. Un prieten este cineva care te stie pe dinafara si inca-i mai place ce vede. Fericirea pare a fi fost data pt a fi impartasita.... Cand prietenii sunt cei adevarati, ei reprezinta cel mai sigur lucru din lume. .........Prietenii sunt tot ce conteaza....nu as putea trai fara dragostea lor...."

Videoclipul care a dat numele blogului "Metallica- The Unforgiven"

me? blog? why?

Niciodată nu am crezut că imi voi face un blog din mai multe motive: am crezut că e ceva foarte complicat şi analfabeta de mine (în domeniul informaticii bineînteles) nu va fi capabilă sa facă asa ceva. M-am înşelat, se poate. Un al doilea motiv a fost că nu ştiam dacă voi avea ce sa scriu, voi avea idei sau nu, respectiv ce aş putea să spun eu lumii? Mi-am dat seama că am ce să spun, practic asta fac mai tot timpu, vorbesc. Prea puţini oameni apucă să spună ceva langă mine aşa că de ce nu? Hai să şi scriu nu numai să vorbesc. Idei, păreri, sentimente, evenimente sunt. De ce nu le-aş spune şi altora?Sunt un om deschis, vorbesc sincer despre ceea ce sunt, ceea ce am fost respectiv ceea ce mi-aş dori să fiu. Am avut eşecuri până acum, am avut deziluzii, am plâns, am râs, am avut momente bune şi rele şi de acum o sa le împart. Nu din egocentrism sau din dorinţa de a intra în centrul atenţiei ci pentru că vreau să ma cunoască lumea un pic şi să înceteze să mă judece greşit, făra să aibă nici cea mai vagă idee cine sunt. Sunt Reni o fată cu un optimism uneori enervant şi cu timpul poate o să mă cunoască lumea un pic.