L-am luat de mana si am iesit pe usa. Era abatut si trist, nenorocit si amar..cu un nor deasupra capului.
Am iesit in strada si s-a impiedicat, s-a lovit, a plans, am pus un pansament dar degeaba il amageam, stia ca rana e acolo, stia ca orice am face pe viitor cicatricea tot se va vedea.
A continuat suparat si cu regrete, cu nostalgie si melancolie.
Ma ura...
Ma ura pentru ca l-am scos din vizuina lui din lumea lui idealizata din pseudo-perfectiunea lui.
se uita la mine innecand lacrimile ce rasareau, suspinand si amagindu-se cu un "totul va fi bine' stupid si inutil.
Imi lasa mana si a vrut sa fuga, sa se intoarca, sa se ascunda, sa se camufleze, sa-si imbrace negrul in culori.
Se uita in sus la un copac si isi aminti ce inradacinat e, legat intru totdeauna de aici...acum...
Ca nu poate evada...
Mi-a spus: "vreau acasa, nu-mi place aici, pot?"
Dar unde e acasa pentru el?
Pentru...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu