...cu sufletul (continuare)

...cu sufletul meu. E legat de mine, nu poate evada.
Decat atunci...atunci la sfarsit.
pana atunci trebuie sa reziste sa nu se sufoce de duhoarea lumii din jur.
Era suparat. "Nu fi!"-i-am spus,"N-am cum sa te protejez, viata ne va rani, indiferent ce am face, pot doar sa cred ca suntem mai puternici decat ea, ca vom invinge intru final."
L-am luat de mana, l-am strans tare sa stie ca noi doi nu ne despartim niciodata.
Am iesit la plimbare cu sufletul meu.
I-am aratat totul din jur si l-am convins sa inchida ochii asupra a tot ce e rau si sa-i tina larg deschisi asupra a tot ce e bun.
L-am scos la plimbare sa vada harta vietii, sa-i cunoasca strazile, sa nu se rataceasca in labirintul ei si sa nu se loveasca de treptele si gropile ce-i vor fi in cale.
Dar nu-l pot pregati in totalitate caci necunoscutul creste, taina sporeste sub ochii nostri iar pasii nostri maresc distantele de parcurs.
Dar "razbim noi cumva la lumina"(zise Sorescu)
Pana atunci mergem mana in mana acasa...
...oriunde ar fi...