...

Stătea înghemuită într-un colţ de cameră şi lacrimile îi usturau faţa. Încerca să alunge amintirile dar nu reuşea. O urmau oriunde mergea, ca un câine fidel care nu-şi părăseşte stăpânul. Ţinute în lesă amintiri însângerate o urmau mereu în tăcere.
Căuta un colţ unde să se ascundă de ele, şi o umbră care să o învăluie şi nimeni şi nimic să nu o găsească. Dar nu reuşi. Aceleaşi feţe, aceleaşi gânduri, aceleaşi dureri, aceleaşi reproşuri, aceleaşi tristeţi, aceleaşi amintiri.
... Da, ar putea să înceapă şi aşa dar nu aşa va începe...