Nemurire in moarte...

Sa schimb putin subiectul si sa nu mai scriu atat despre mine.
Intr-o seara am vazut un documentar foarte interesant pe unul din posturile franceze(nu ca as prinde si altceva).
Documentarul era despre unul din cele mai faimoase cimitiruri din Paris: "Cimitiere de Pere-Lachaise", cimitir care gazduieste trupurile si amintirea a mai multe personalitati: Honoré de Balzac, Maria Callas, Jean de La Fontaine, Jim Morrison( solistul The doors), Camille Pissarro, Molière, Marcel Proust, Gioachino Rossini, Oscar Wilde, Edit Piaf si compozitorul roman George Enescu,etc.
Ideea nu era sa prezinte doar un cimitir ci relatia omului cu arta, sa ne explice ca amintirea omului creator persista in ciuda mortii.
Mormintele artistilor sunt ingrijite de oameni de rand(prin asta vreau sa spun ca nu de rude sau urmasi), de oameni care sunt indragostiti de arta lor si care din admiratie si respect au decis sa nu-i lase uitarii.
mormintele sunt doar urme palpabile, sunt o punte intre viu si mort. Deoarece moartea nu o putem atinge si spiritele nu le putem vedea legatura o face o bucata de pamant si o cruce sau o statuie de piatra sau marmura.
E ceea ce putem atinge, locul unde ne putem aseza unde putem vorbi. E locul care ne ramane sa punem o floare sau o lumanare sau in alte culturi o piatra-semn al faptului ca nu am uitat si ca amintirea chiar daca paleste putin, nu piere niciodata.
Arta e nemuritoare indiferent de ce tip de arta vorbim.Oamenii creatori de arta nu mor niciodata.
Amintirea lor ramane vie secole si tot timpul va exista cel putin un om care sa-i iubeasca, sa-i admiresi sa-si aminteasca de ei.
Unii sunt artisti mai mici- o mama care da nastere unui copil va trai in amintirea acestuia chiar daca moare insa aceasta amintire va pieri odata cu schimbarile de generatie- altii sunt artisti mai mari- care au dat nastere unor "urmasi"ce le asigura o existenta eterna, sau cel putin foarte durabila.
Asta e nemurirea...Arta e nemurire...
...nemurire in moarte.