In memoriam

Mama (bunica mea) a plecat dintre noi acum o lună şi jumătate. La cei 88 de ani ai ei, pot să spun că a trăit mult, sănătoasă până cu jumătate de an înainte când brusc a paralizat. A găsit-o mami căzută afară pe jos, cu faţa deformată şi cu partea dreaptă paralizată. A fost groaznic să o văd aşa. Niciodată nu mi-am imaginat că o să moară astfel mai ales că întotdeauna a fost un om plin de viaţă, foarte activ, chiar neobosit.

A căzut în dimineaţa aceea şi nu s-a mai ridicat. Şi-a trăit ultimele 6 luni în pat. Ne-a fost greu la toţi, ea se ura că era neajutorată iar nouă ne era greu să o vedem aşa. Totuşi a fost relativ bine multe luni de zile. S-a înrăutăţit în ultima săptămână şi după nişte chinuri groaznice a plecat. Se lupta pentru aer, lupta omului care ştie că trebuie să plece dar nu vrea să-i lase pe cei dragi în urmă. În ultimele zile nu a mai fost conştientă, doar se chinuia să respire şi nimic mai mult, nu şi-a mai deschis ochii şi nu ne-a mai auzit când ne-am luat rămas bun.

Acuma când scriu mă ia din nou plânsul. N-am apucat să-i spun nimic, să-mi cer scuze pentru tot ce am greşit, să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine, n-am apucat să-i spun cât de mult am iubit-o şi cât de dor îmi va fi de ea. 

Îmi lipseşte des bătrânica aceea care se plimba în curte şi care mă certa că eram dezordonată, sau din contră mă apăra când mă certa mami.

Practic şi ea mi-a fost mamă, ea a stat cu mine mai tot timpul deoarece mami era la servici. Vreau să cred că firea mea vorbăreaţă e moştenire de la ea şi vreau să am şi eu acelaşi chef de viaţă pe care l-a avut ea de-a lungul acestor mulţi ani.

Toată viaţa ei mi-a încurcat numele cu a lu mami. Uneori mă supăra asta pentru că am crezut că o iubeşte mai mult pe mami şi mă confundă cu ea. Dar totuşi când era pe moarte dar încă era conştientă pe mine m-a chemat să mă ia în braţe. M-a iubit foarte mult şi sper că de acolo sus unde e acuma, se uită la mine şi mă ţine de mână să trec peste greutăţi.

Mami nu înţelege de ce nu merg la cimitir. Pentru mine nu e nimeni acolo sub pământ, pentru mine ea e în suflet şi de acolo nu o scoate nimeni. Uneori mi-e dor de ea dar eu n-o arăt asta, stau sub plapumă şi plâng sau vărs o lacrimă fără să vadă cineva. Ştiu că şi ea ar fi vrut să nu plângem după ea, să ne trăim viaţa mai departe şi să ne nu ne mai certăm.

Când am fost mică ani de zile am dormit cu ea, şi şi acuma cel mai bine pot să dorm în patul acela în colţul meu de parcă şi acuma ar fi acolo. Când eram mică îmi era frică să nu iasă ceva de după pat. Mă ghemuiam spate în spate cu ea şi aşa nu mai putea nimic să-mi facă rău.

O ţin minte cum mergeam cu ea pe la prietene de ale ei, cu timpul tot mai incet şi mai greu şi un drum care dura jumătate de orăs  făcea o oră apoi şi distanţa se făcea tot mai mică, până ce o plimbare din curte până în grădină devenea lungă şi dificilă.

La mama îi plăcea să povestească, uneori mă plictisea cu aceeaşi poveste auzită de zeci de ori, dar în general îmi plăcea s-o ascult. Erau amintiri din 88 de ani. Nu mulţi vor putea să se mai laude cu atâţia ani şi atâtea amintiri.

Mi-e dor de ea şi acum, nu la fel de des ca atunci când a murit dar îmi aduc aminte de ea. Dar ştiu că e mai bine aşa. Ştiu că nu aş mai fi rezistat prea mult să o văd cu ochii sticloşi, nemişcată şi luptându-se pentru o gură de aer. Şi aşa a suferit prea mult şi lunile de boală au şters multe alte amintiri şi acum dacă mă gândesc la ea prima dată o văd în pat şi apoi dacă mă gândesc mai mult îmi amintesc alte momente.

Ştiu că îi e mai bine acolo unde e. Ştiu că mă vede de sus şi plânge cănd plâng şi râde cănd râd. Ştiu că are grijă de mine aşa cum a avut de când m-am născut. Sper să ştie că îmi pare rău pentru greşeli şi că n-am să o uit niciodată. 

Din trei am rămas doar două şi nu e uşor aşa.  Golul ei nu-l poate umple nimeni. Sper doar ca Dumnezeu să-i fi pregătit un loc bun şi că o dată ne vom întâlni şi vom fi din nou împreună.

Până atunci o să mă rog pentru ea şi o să sper că şi ea va veghea asupra mea.

Pentru cea mai dragă bunică din lume: NU TE VOM UITA NICIODATĂ.

In memoriam mama.