marți, 1 iulie 2008

Indecent proposal

Pentru necunoscători e titlul unui film cu Demi Moore în care ea primeşte o propunere de a se culca cu un tip în schimbul a 1 milion de dolari. Ea şi soţul ei acceptă oferta pentru că au nevoie de bani dar asta le distruge căsnicia.

Sooo ce legătură are asta cu mine?

Am scris în articolul trecut că am primit la Motorock oferte mai mult sau mai puţin decente şi că una dintre cele mai interesante am să o povestesc. E genu de ofertă pe care o primeşti o dată în viaţă şi depinde de caracterul tău dacă îl accepţi sau nu. Eu n-am făcut-o. Poate pentru că sunt proastă, poate pentru că mi-e frică sau poate pentru că nu sunt genul de om care să se vândă.

Deci povestea e asta pe scurt: vine un tip la motorock pe un Harley bestial, se aşează cu noi la masă înainte de paradă, îl întreb dacă duce pe cineva cu el la paradă, zice că da, închei subiectu şi intenţionez să mă duc cu un amic de-al meu, vine înapoi, zice că fata pe care trebuia să o ducă nu a mai apărut şi mă duc eu cu el, ulterior stă cu noi la masă şi aproape toata după-masa, vorbim,bem, îmi spune că mă place, îmi povesteşte despre el(39 de ani, miliardar, căsătorit, cică întenţionat să divorţeze, cu doi copii, care călătoreşte peste tot şi are bani de nu ştie ce să facă cu ei) şi în final mă invită cu el prin Europa(bineînţeles nimic serios doar să petrecem un timp plăcut împreună).

Pe scurt asta e povestea, la început oferta a părut foarte interesntă dar cu capul limpede am realizat că asta nu sunt eu, nu-s genu de femeie care sa facă ceva doar pentru bani.

Poate am s-o regret o dată, sau poate nu.

Un lucru ştiu sigur că am să-mi păstrez integritatea şi atitudine faţă de viaţă şi o să încerc să fiu mereu ceea ce sunt fără compromisuri şi tot ce voi avea, voi avea pe cont propriu nu mulţumită unui "sponsor".  Niciodată nu motorul sau maşina sau banii m-au atras la cineva şi n-o să schimb asta acum.

Sooo asta e povestea unei propuneri nu foarte decente dar refuzate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu