despre o mână de oameni...

2000: Clasa a IX-a B: o grămadă de puşti se adună în curtea şcolii, se uită unii la alţii ca la extratereştrii, formează clicuri cu cei pe care îi cunosc şi privesc cu groază la următorii 4 ani în care vor fi nevoiţi să-şi petreacă jumătate din viaţă împreună.
Şi nu că nu ne-ar fi astea de ajuns, dira ne mută în bancă băiat cu fată. Ferească-mă Dumnezeu! Cine cum a avut noroc, unii au avut noroc cu note mai mari mulţumită colegului de bancă, alţii au constatat că în ciuda cantităţii impresionante de sandwich-uri aduse de acasă în pauza de masă abia au ce să mănânce...fiecare cu ce a nimerit...
2001 şi 2002: Clasa a X-a B şi Clasa a XI-a B: trec repede, clasa nu se încheagă dar se formează clasicele bisericuţe din prieteni, puştii se tolerează, dar divergenţele sunt permanente... Sunt în egală măsură şi momente absolut amuzante şi momente tensionate. Puştii sunt cunoscuţi pentru "spiritul lor de echipă", nu există nici măcar un caz în care toţi să spună da sau toţi să spună nu...
Aaaaa nici în vis aşa ceva, unu/una trebuie să fie tot timpul împotrivă...
2003: Clasa a XII-a B: se simte deja vântul schimbării, se observă deja că au trecut anii şi se termină liceul. Evident puştii nu s-au schimbat cu totul, nu reuşesc nici acum să se hotărască unde să-şi facă pozele, ce să poarte la festivitate, ce să facă după: bachet sau excursie(şi ca deobicei cad între scaune şi nu mai fac nimic, dar totuşi măcar de un chef le iese:-)...
Ca deobicei habar n-au cine cu cine votează...
2004:Sfârşitul Clasei a XII-a B: cumva lucrurile se aşează, mai mult sau mai puţin bine şi în ultima zi în curtea şcolii în cele 40 de grade puştii scapă o lacrimă şi realizează că s-a terminat.
Ultima oră de dirigenţie şi atunci toată lumea îşi aminteşte ceva...
Unde s-au ascuns acele întâmplări în cei 4 ani? Unde au fost acele momente? Habar n-am... Dar toţi ştim că s-a terminat.
2009: Fosta promoţie 2000-2004: nişte adulţi(mai mult sau mai puţin) stau la o masă,13 dintre ei şi dira. Zâmbăreţi, bucuroşi, majoritatea cu facultăţi terminate, cu joburi, sau cel puţin cu una dintre ele:-)
Parcă nu-s mai aceiaşi puşti, dar totuşi.
Când începe şirul amintirilor sunt aceiaşi copii...dar parcă un pic mai mari, mai deştepţi, mai toleranţi, mai buni.
Parcă nu mai există atât de evident acea ruptură.
Când eram mici adulţii ne întrebau ce o să fim când o să fim mari? Le spuneam tot felul de aberaţii: poliţist, astronaut, balerină...
Acum că suntem mari şi tot nu prea ştim, un lucru e clar măcar: vrem să fim oameni care să aibă multe amintiri...
...sau cel puţin eu.
Ştiţi vorba aia cu un pas mic pentru om un pas mare pentru omenire...
Aşa ceva s-a întâmplat pe 2 ianuarie 2009, am depănat nişte amintiri, am vorbit despre nişte planuri şi vise şi am făcut un pas mare pe drumul lung al amintirilor.