Ieri veni vorba cumva într-o discuţie de Sfântul Augustin legat de teoria lui despre timp: trecutul nu mai este, viitorul încă nu este, iar prezentul nu este decât un mic punct de trecere a trecutului în viitor...
Şi din ideea asta mi-am adus aminte că am citi undeva un citat foarte frumos de la el şi azi l-am căutat...
"Învaţă să îţi scrii durerile pe nisip şi bucuriile pe stâncă."
E o idee atât de simplă încât efectiv această concizie surprinde. E un sfat atât de sincer şi bun în aşa puţine cuvinte...
Omule! lasă tot ce e dureros să treacă, învinge tristeţea şi supărarea, lasă vântul uitării să le ia, iar tot ceea ce e frumos, valoros şi tot ceea ce merită păstrează-le într-un loc durabil, indestructibil şi etern...
Când aud de stânci îmi aduc instantaneu şi involuntar aminte de oraşul antic Petra construit în întregime în piatră, un oraş aparent etern, pe care până acum nimic nu l-a putut distruge...
Cumva ar trebui şi noi să clădim o Petra în inimi şi să nu lăsăm dinţii timpului să macine neîncetat din bucuriile vieţii noastre.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu