Zicea cineva(ştie ea cine:-) că sunt omul extremelor.
...şi zicea pe bună dreptate.
Anul acesta am dat dovadă de multe, bune, rele dar nicidecum nu au fost două zile la fel.
Măcar pot să spun că nu m-am plictisit:-)
Poate scriu prea multe despre anul acesta dar doar pentru că s-au întâmplat aşa multe şi acum e momentul să fac un rezumat şi să extrag tot ce a fost mai bun şi cum spun eu să pun tot ce e frumos într-o cutie...
E cazul să trag consecinţele şi să o iau de la capăt cum sunt eu obişnuită să o fac.
Cum spuneam sunt un om al extremelor ştiu să fiu foarte jos,dar şi forte sus ştiu să plâng dar şi să râd cu gura până la urechi.
Anul acesta copilul din mine s-a ascuns mai bine ca deobicei, am jucat o "de-a v-ati ascunsa" destul de mult timp dar l-am găsit.
Mi-am zis că dacă pot fi fericită acum când efectiv n-am nici un motiv atunci voi putea fi şi atunci când voi avea.
Momentan mi-am găsit acea pace interioară de care aveam atâta nevoie, acel optimism rătăcit şi acea inocenţă, naivitate şi idealism cu care priveam lumea.
Pentru prima oară de multă vreme sunt fericită, fără motiv, sau doar cu motivul că vreau.
Cred că sunt fericită pentru că am planuri, am idealuri din nou...şi vise. Din nou după mult timp visez cu ochii deschişi şi cred că voi reuşi să le împlinesc odată.
Cred că m-am întors şi nu mă las să mă pierd din nou şi vreau ca oamenii să cunoască şi această parte a mea...
...pentru că asta ar putea-o poate îndrăgi cu adevărat.
p.s. toţi cei care mă cunosc înţeleg rostul imaginii:-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu